Spitalul Regal Bethlem din Londra este, la momentul actual, o unitate medicală de psihiatrie modernă, dotată cu aparatură de ultimă generație. În urmă cu sute de ani, însă, numele său era sinonim cu haosul, întrucât oamenii erau supuși unor orori greu de imaginat.
Spitalul Bethlem, a cărui denumire vine de la Bethlehem și este prescurtat Bedlam, a fost primul azil de nebuni din lume. Fondat de biserică drept azil de binefacere în 1247, o sută de ani mai târziu, însă, a devenit prima instituție care încerca să trateze persoanele cu afecțiuni psihice.
Aici, însă, episcopul italian Goffredo de Prefetti a fost primul care a înființat un centrul de colectare a donațiilor pentru a sprijini Cruciadele. Ulterior, a început să le ofere adăpost celor nevoiași, care se confruntau, de cele mai multe ori, și cu afecțiuni psihice.
Deși nu se știe, însă, cu exactitate când a început această insituție să trateze bolnavii mintal, în 1330, locul era numit deja ”spital”. În 1377, era cunoscut drept azil de nebuni.
Viața celor care au ajuns să fie internați aici nu a fost, însă, ușoară, deoarece au fost nevoiți să înfrunte condiții mizere, greu de imaginat și abuzuri crunte.
Spre exemplu, o inspecție făcută în secolul XVI a arătat că scurgerile de sub clădire erau mereu blocate, iar mizeria se aduna în grămezi la intrări. La acea vreme, nu se făcea nicio legătură între sănătate și igienă, iar apa trebuia cărată cu mâna.
În secolul XVII, însă, spitalul a fost reconstruit în afara orașului, noul design fiind proiectat de Robert Hooke, inspector al orașului, care a ales să-l decoreze cu niște coloane corintice, precum și cu o turetă ce avea în vârf o cupolă. Fațada era, de asemenea, impunătoare, fiind inspirată de Palatul Tuileries, din Paris.
Citește și: Pacienți plimbați cu targa prin șantier! Imagini incredibile surprinse la Spitalul Județean Brașov (VIDEO)
Interiorul, însă, era groaznic, deoarece pereții se îmbibau cu apă atunci când ploua. De asemenea, fundațiile fuseseră construite pe pietriș, așa că în scurt timp au început să se năruie.
În 1728, însă, James Munro a fost numit medic șef al unității medicale, iar familia sa avea să se ocupe de azil timp de 125 de ani, timp în care tratamentul pacienților s-a înrăutățit.
Mai exact, mulți dintre bolnavi erau bătuți, înfometați și scufundați în băi reci ca gheața în mod frecvent. Dieta pacienților era necorespunzătoare, uneori insuficientă, fapt pentru care mulți sufereau de înfometare sau malnutriție.
Din dorința de a atrage fonduri, însă, instituția și-a deschis ușile pentru public. Reprezentanții unității au dorit ca familiile celor internați acolo să vină să-i viziteze și să plătească. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă britanii bogați au vrut să vadă suferința celor internați. Atfel, ei au scos din buzunar 10 șilingi pentru un tur al spitalului. Astfel, cei internați au t expuși, iar comportamentul lor bizar și „tratamentul” adeseori crud au fost considerate o formă de teatru.
Mai mult de atât, pacienții considerați periculoși erau ținuți în lanțuri, în timp ce alții erau lăsați să se plimbe. În tot acest timp, femeile și bărbații îmbrăcați în haine elegante defilau pe holurile spitalului.
Citește și: Se caută medici, dar nu aplică nimeni! Se întâmplă la Spitalul Judeţean Alba Iulia
Mulți pacienți care ar fi putut supraviețui bolii au murit în urma terapiei. De fapt, pacienții considerați prea fragili pentru a supraviețui tratamentului au fost refuzați.
Ultimul administrator de la Bedlam din familia Munro a fost Thomas Munro.În 1816, s-a retras în urma unui scandal care a culminat cu acuza că era „lipsit de umanitate” față de pacienții din Bedlam. După plecarea lui Munro, spitalul a început să dezvolte metode mai moderne și mai puțin crude de tratare a bolilor mintale.
Ororile au continuat și în secolul XX, când tratamentul bolnavilor includea celulele matlasate, cămășile de forță și lobotomiile.
