Jia Wenqui și-a pierdut ambele mâini pe când avea doar trei ani. Jia Haixia a rămas, complet orb, acum un deceniu și jumătate. Chinezi. S-au găsit pe când căutau de muncă, nimeni nu-i băgat în seamă din cauza handicapului lor. Au luat, în arendă, un teren. Dis de dimineață, de la șapte, zi de zi, plantează, așa cum pot ei, copaci. Până acum au ajuns la 10.000. Se cară în brațe, se ghidează pe drum. Sunt fericiți. Cei care ne dau palme. Deși nu au mâini!
Se trezesc înaintea cocoșilor. Undeva pe la șase dimineața. Când limba mică a ceasului e la 7, iar cea mare se dezmorțește peste 12, ajung pe câmp, nu înainte de a trece un râu. Cel mai mic de statură sare în cârca celui mai mare și, așa, ușurel-ușurel, ajung pe cealaltă parte. Aliniază butașii, dau binețe lopeții și găleții și se pun pe treabă. Cea mai frumoasă poveste din lume.
China. Provincia Hebei.
Jia Wenqi și-a pierdut ambele mâini într-un accident, pe când avea trei ani. Da, știm ce gândiți. ”În acek moment, lumea s-a sfârșit pentru el!” Greșit! Toată voința Universului s-a adunat în acel băiețel. A trecut peste toate vicisitudinile, chiar dacă nu i-a fost ușor.
Jia Haixia s-a născut cu o caratactă congenitală. ”N-am văzut, niciodată, cu ochiul stâng!”, spune. Apoi, în 2000, în urma unui accident, l-a pierdut și pe dreptul. Orb complet. Da, știm, aceeași placă: ”Ce om amărât”. Fals! Dar prejudecățile sunt la fel, indiferent de colțurile lumii. Nu-și găseau de muncă, cine să primească oameni cu handicapul lor? Așa s-au și cunoscut: la centrul forțelor de muncă. Acolo le-a și venit ideea! Martin Luther King spunea că ”Și dacă aș ști că mâine Lumea s-ar termina, azi tot aș planta un copac!”
Așa au început! Au luat în arendă un teren nefolosit. Au anunțat că pe el vor planta copaci. La început, toți i-au privit cu nedumerire: unul fără brațe, altul orb complet! Bună asociere! Dar ei știau ce au în cap. Apoi, guvernul chinez a început să-i ajute, ușor-ușor. N-aveau bani, așa că nu puteau cumpăra puieți: recoltau, manual, butașii: Hiaxia avea mâinile bune, Wenqi, ochii. Wenqui stă rezemat de trunchiul copacului, Hiaxia se urcă în el. Taie vlăstarele. Jos, Hiaxia îi urcă ”copilașii” în cârcă. Apoi Wenqui scoate sacoul, lasă o mânecă să alunece. De ea se agață Hiaxia. Așa ajung la râu. Îl trec. Scot ”armele”, purced la atac. Brațele unuia sapă pământul, ajutat de ochii celuilalt. Apoi, degetele de la picioare țin butașul. Hiaxia toarnă apă, bătătorește locul. Gata! O nouă viață a pornit la drum! Asta fac din 2003. De atunci până acum au sădit 10.000 de pomi! Nu se opresc deloc. Decât când mânâncă, câteva clipe. Unul ”adulmecă” bucatele, apoi le ia cu mâna, celălalte le vede, apoi se ”culcă”, efectiv, cu gura pe ele. Hai, din nou, la treabă, până când Soarele pleacă, și el, la culcare, apunând peste o pădure mare, înaltă. Pădurea lor!
”Dacă ne-a fost greu?”, întreabă la unison cei doi. ”Nu! Eu sunt mâinile lui, iar el este ochii mei!” Haixia, omul fără ochi, și Wenqui, cel fără brațe, ne-au dat, tuturor, o mare palmă!
PREMIERĂ mondială! Primul transplant de cap din lume va fi posibil peste 2 luni. Capul rămâne același, corpul i se schim... Cazul care a șocat întreg globul! A fost ținută prizonieră de tatăl său timp de 13 ani. A fost marcată pe viață!...
