Antena Căutare

S-a scris istorie! Primele imagini cu suprafața planetei Marte au fost trimise de sonda spațială InSight

NASA a postat pe contul său de Facebook o imagine a lui Marte, după ce sonda spaţială InSight a ajuns pe planetă. Imaginea a fost transmisă de unul dintre cei doi sateliţi gemeni, CubeSat, care au transmis şi imagini din timpul celor şapte luni petrecute în spaţiu de InSight.

NASA a postat pe contul său de Facebook o imagine a lui Marte, după ce sonda spaţială InSight a ajuns pe planetă. Imaginea a fost transmisă de unul dintre cei doi sateliţi gemeni, CubeSat, care au transmis şi imagini din timpul celor şapte luni petrecute în spaţiu de InSight, inclusiv din momentul în care sonda spaţială a ajuns pe Marte.

"O imagine de rămas bun a lui Marte, noua casă a misiunii NASA InSight, realizată de unul dintre cei doi sateliţi MarCO care au urmărit misiunea şi au transmis date de la momentul ajungerii pe Marte", este comentariul care însoţeşte fotografia.

Sonda spaţială InSight a ajuns luni pe Marte, la aproape şapte luni de la lansare, în data de 5 mai. Conform CNN, la câteva minute după ce ajuns pe Marte, InSight a transmis un semnal către NASA, inclusiv o imagine a suprafeţei planetei, momentul fiind întâmpinat cu aplauze de echipa care coordonează misiunea.

InSight a ajuns în regiunea Elysium Planitia, numită de astronomi "cea mai mare parcare de pe Marte".

Articolul continuă după reclamă

"Astăzi, am ajuns cu succes pe Marte, pentru a opta oară în istoria omenirii", a declarat directorul NASA, Jim Bridenstine, adăugând că InSight va studia interiorul planetei Marte şi va furniza date ştiinţifice importante în condiţiile în care se fac pregătiri pentru a trimite astronauti pe Lună şi mai târziu pe Marte.

InSight - Sistem de Explorare Internă utilizând Investigaţii Seismice, Geodezia şi Transferul de Căldură - va explora în profunzime planeta Marte, misiunea urmând să dureze doi ani.

Odată ajunsă pe suprafaţa planetei, misiunea InSight nu va începe imediat, ci va începe cu montarea mai multor instrumente necesare pentru toate experimentele geologice planificate de NASA, un proces estimat să dureze 2- 3 luni. Abia după aceea vor putea începe studiile pentru care InSight a fost trimisă pe Marte.

S-a scris istorie! Primele imagini cu suprafața planetei Marte au fost trimise de sonda spațială InSight

Doar 40% din misiunile pe Marte au reprezentat un succes, în parte şi din cauza atmosferei planetei, care este foarte subţire, 1% din cea a Pământului.

Vicepreşedintele american Mike Pence a avut o convorbire telefonică cu directorul NASA, căruia i-a transmis felicitări pentru succesul misiunii, pe care o consideră "o realizare monumentală".

Colecţii impresionante de tricotaje sunt tot mai des prezente pe podiumurile de modă... Centenarul Marii Uniri, sărbătorit la Castelul Bran. Un bust din bronz al reginei Maria, creat de o prietenă, va fi prez...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută pe deplin
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O legumă exotică va apărea în grădinile românilor! Cum arată, ce gust are și de când vor putea fi cumpărate răsadurile
O legumă exotică va apărea în grădinile românilor! Cum arată, ce gust are și de când vor putea fi cumpărate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x