Antena Căutare

Articole despre marte

Ce este „fața de pe Marte” care i-a speriat pe specialiști. Imaginea cu chipul „uman” surprinsă la mii de ani lumină

Ce este „fața de pe Marte” care i-a speriat pe specialiști. Imaginea cu chipul „uman” surprinsă la mii de ani lumină

În timp ce unii oameni au fost convinși că fața cu ochi, nas și gură, dovedește că nu suntem singuri în Univers, alții sunt uimiți de faptul că astfel de formațiuni există și pe Pământ. Cum a explicat NASA imaginea care a stârnit controverse.

Miercuri, 02.08.2023, 15:17
Planul lui Elon Musk pentru primii muncitori trimiși pe Marte. Ce vor fi obligați oamenii să facă după ce vor ajunge în spațiu

Planul lui Elon Musk pentru primii muncitori trimiși pe Marte. Ce vor fi obligați oamenii să facă după ce vor ajunge în spațiu

Elon Musk are planuri mari pentru Marte, chiar dacă până în prezent nicio persoană nu a ajuns acolo. Cel mai bogat om din lume a anunțat că ar putea duce 1 milion de oameni pe Plantea Roșie până în 2050.

Duminica, 24.01.2021, 14:44
Cele mai clare imagini de pe Marte. Fotografii care îți taie respirația surprinse recent pe Planeta Roșie

Cele mai clare imagini de pe Marte. Fotografii care îți taie respirația surprinse recent pe Planeta Roșie

Trei dintre roverele trimise de NASA au reușit să surprindă unele dintre cele mai clare imagini 4K cu Planeta Roșie.

Sambata, 12.12.2020, 09:42
Marte, la cea mai mică distanță de Pământ din ultimii 17 ani. Planeta poate fi observată chiar și cu ochiul liber

Marte, la cea mai mică distanță de Pământ din ultimii 17 ani. Planeta poate fi observată chiar și cu ochiul liber

Adrian Șonka, astronom și coordonator al Observatorului ”Vasile Urseanu” din București, a vorbit la Neatza cu Răzvan și Dani despre spectacolul celest din aceste zile. Marte se află la cea mai mică distanță de Pământ din ultimii 17 ani.

Vineri, 09.10.2020, 12:22
Cele mai bune imagini cu planeta Marte, așa cum nu ai mai văzut vreodată! Fotografiile arată cel mai bine modul în care planeta ar fi percepută cu ochiul liber

Cele mai bune imagini cu planeta Marte, așa cum nu ai mai văzut vreodată! Fotografiile arată cel mai bine modul în care planeta ar fi percepută cu ochiul liber

Planeta Marte, filmată aşa cum niciun pământean nu a văzut-o până acum! Este ceea ce a oferit publicului o echipă britanică de amatori pasionaţi de prelucrarea imaginilor.

Vineri, 24.07.2020, 08:59
Imagini senzaționale cu planeta Marte. Mai multe fotografii au fost prelucrate în format HD

Imagini senzaționale cu planeta Marte. Mai multe fotografii au fost prelucrate în format HD

Planeta Marte, filmată aşa cum niciun pământean nu a văzut-o până acum! Este ceea ce a oferit publicului o echipă britanică de amatori pasionaţi de prelucrarea imaginilor. Ei au preluat mii de fotografii realizate de cele trei sonde automate...

Vineri, 24.07.2020, 08:08
Dumitru Prunariu, dezvăluiri despre viața extraterestră

Dumitru Prunariu, dezvăluiri despre viața extraterestră

Dumitru Prunariu, dezvăluiri despre viața extraterestră

Joi, 14.05.2020, 18:44
Imagini de pe Marte! Oamenii de știință au descoperit locul în care ar exista viață extraterestră

Imagini de pe Marte! Oamenii de știință au descoperit locul în care ar exista viață extraterestră

Imagini impresionante de pe Marte au fost făcute publice de către NASA. Imaginile au o calitate superioară și sunt realizate la 360 de grade.

Joi, 05.03.2020, 17:40
Imagini de pe Marte la o calitate superioară

Imagini de pe Marte la o calitate superioară

Imagini impresionante de pe Marte au fost făcute publice de către NASA. Imaginile au o calitate superioară și sunt realizate la 360 de grade.

Joi, 05.03.2020, 17:01
Descoperirea surprinzătoare făcută de o sondă a NASA pe planeta Marte

Descoperirea surprinzătoare făcută de o sondă a NASA pe planeta Marte

Pe planeta Marte au fost detectat cutremure. Cauza lor ar fi procesul de răcire care se manifestă de mult timp pe planetă. Aparatele de măsură au înregistrat sute de mişcări seismice.

Miercuri, 26.02.2020, 21:10
NASA caută oameni pentru o misiune pe Marte. Ce salariu are un astronaut

NASA caută oameni pentru o misiune pe Marte. Ce salariu are un astronaut

NASA plănuiște o nouă misiune pe Marte. Candidații trebuie să fie cetăţeni americani, cu studii acreditate în inginerie, biologie, fizică sau matematică, a anunţat Agenţia. Ce salariu are un astronaut.

Miercuri, 12.02.2020, 18:38
Curiosity a descoperit urme ale unei oaze pe Marte

Curiosity a descoperit urme ale unei oaze pe Marte

Cercetători au noi indicii care îi fac să creadă că a existat apă pe marte, idee care la rândul ei stă la baza teoriei conform căreia Marte a găzduit cândva viaţă.

Miercuri, 20.11.2019, 07:36
Rămășițele descoperite pe planeta Marte schimbă complet istoria! „În mod oficial puntem spune că...”

Rămășițele descoperite pe planeta Marte schimbă complet istoria! „În mod oficial puntem spune că...”

Descoperire ce schimbă istoria omenirii! Specialiștii au dat peste ceva de-a dreptul uluitor pe planeta Marte!

Miercuri, 09.10.2019, 12:28
Iată cum vor arăta mașinile zburătoare! Excentricul miliardar Elon Musk și-a prezentat proiectul de suflet

Iată cum vor arăta mașinile zburătoare! Excentricul miliardar Elon Musk și-a prezentat proiectul de suflet

Elon Musk, CEO-ul SpaceX, a prezentat sâmbătă seară nava spaţială Starship proiectată de compania sa pentru a transporta un număr mare de oameni şi mărfuri între Lună şi Marte, informează agenţia DPA. Nava spaţială Starship a SpaceX ar putea ajunge şi în alte locuri din sistemul solar şi va putea fi utilizată de mai multe ori, a declarat Musk în timpul prezentării noilor detalii despre acest proiect, în cadrul unui eveniment transmis în direct sâmbătă seară din statul american Texas.

Duminica, 29.09.2019, 21:52
Cel mai cunoscut afacerist din lume, Elon Musk, a dezvăluit naveta care va duce oameni pe planeta Marte

Cel mai cunoscut afacerist din lume, Elon Musk, a dezvăluit naveta care va duce oameni pe planeta Marte

Omul e pregătit să meargă pe Marte! Elon Musk a dezvăluit naveta care va duce oameni pe planeta Marte. Cea mai puternică rachetă creată vreodată pe Pământ este prima piesă din planul omului de afaceri pentru a cuceri spaţiul. Un prim test...

Duminica, 29.09.2019, 19:40
Turiștii experimentează viața pe Marte într-o peșteră din Spania - VIDEO

Turiștii experimentează viața pe Marte într-o peșteră din Spania - VIDEO

Turiștii pot acum să experimenteze viața pe marte într-o peșteră din Spania la „Ares Station” din Astroland, efectuând „trotuare spațiale”, simulând lipsa de greutate și învățând cum să crească alimente în laboratoarele specializate.

Miercuri, 04.09.2019, 10:02
Elon Musk şi Jack Ma au discutat despre Marte şi inteligenţă artificială, dar au evitat subiectul comerţului, la conferinţa WAIC din Shanghai

Elon Musk şi Jack Ma au discutat despre Marte şi inteligenţă artificială, dar au evitat subiectul comerţului, la conferinţa WAIC din Shanghai

Directorul general al Tesla, Elon Musk, şi fondatorul Alibaba, Jack Ma, au discutat joi despre Marte şi inteligenţă artificială, dar au evitat subiectul tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi China, la prima lor apariţie comună, care i-a dezamăgit pe unii investitori, relatează Reuters.

Vineri, 30.08.2019, 08:48
NASA a denumit un fragment de rocă de pe Marte în onoarea trupei The Rolling Stones

NASA a denumit un fragment de rocă de pe Marte în onoarea trupei The Rolling Stones

NASA a denumit un fragment de rocă de pe Marte în onoarea trupei britanice The Rolling Stones, scrie NME, iar membrii grupului consideră această „onoare” o „piatră de hotar în istoria noastră îndelungată şi plină de evenimente”.

Vineri, 23.08.2019, 17:39
Donald Trump vrea să trimită primul echipaj uman pe Marte

Donald Trump vrea să trimită primul echipaj uman pe Marte

La 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, putem visa să păşim şi pe Marte. Este promisiunea lui Donald Trump, care vrea să trimită primul echipaj uman pe Planeta Roşie.

Duminica, 21.07.2019, 09:14
Expoziţie organizată de NASA. Românii pot admira din acest weekend prima expoziţie organizată de NASA în România.

Expoziţie organizată de NASA. Românii pot admira din acest weekend prima expoziţie organizată de NASA în România.

Mai aproape de spaţiu ca niciodată. Românii pot admira din acest weekend prima expoziţie organizată de NASA în România. Punctele de atracţie sunt modulele spaţiale în mărime naturală, costumele originale de astronaut, folosite în celebrele misiuni Apollo, dar şi simulatoarele de zbor.

Duminica, 07.07.2019, 10:15
Prima expoziţie organizată de NASA în România

Prima expoziţie organizată de NASA în România

Mai aproape de spaţiu ca niciodată. Românii pot admira din acest weekend prima expoziţie organizată de NASA în România. Punctele de atracţie sunt modulele spaţiale în mărime naturală, costumele originale de astronaut, folosite în celebrele...

Duminica, 07.07.2019, 09:09
Controverse de Ziua Americii

Controverse de Ziua Americii

Ziua Independenţei a fost sărbătorită ca niciodată în Statele Unite. Cu tancuri în stradă, avioane militare şi un discurs care a divizat America. Donald Trump a promis că americanii vor pune din nou piciorul pe Lună şi vor înfige drapelul pe Marte. Şi-a dorit o demonstraţie de forţă de Ziua Naţională, dar criticii îl acuză că a profitat de sărbătoare în scop electoral.

Vineri, 05.07.2019, 20:32
Controverse de Ziua Americii

Controverse de Ziua Americii

Ziua Independenţei a fost sărbătorită ca niciodată în Statele Unite. Cu tancuri în stradă, avioane militare şi un discurs care a divizat America. Donald Trump a promis că americanii vor pune din nou piciorul pe Lună şi vor înfige drapelul...

Vineri, 05.07.2019, 19:41
Magia Zilei, cu Mihai Voropchievici. Cum influențează Planeta Marte viețile Scorpionilor și Berbecilor. La ce boli sunt predispuse acest zodii

Magia Zilei, cu Mihai Voropchievici. Cum influențează Planeta Marte viețile Scorpionilor și Berbecilor. La ce boli sunt predispuse acest zodii

Mihai Voropchievici a vorbit, joi, la „Magia zilei”, despre cum îi influențează Planeta Marte pe nativii unor zodii.

Joi, 20.06.2019, 11:10
Semnul bizar găsit de NASA pe Marte. Care e explicația științifică

Semnul bizar găsit de NASA pe Marte. Care e explicația științifică

O sondă spațială folosită de NASA pentru explorarea planetei Marte a reușit o premieră destul de însemnată. A surprins într-o imagine ceva ce seamănă destul de mult cu o creație mai „pământeană”.

Vineri, 14.06.2019, 18:01
Preşedintele SUA, Donald Trump, a atacat NASA!

Preşedintele SUA, Donald Trump, a atacat NASA!

Preşedintele SUA, Donald Trump, a atacat NASA pentru că se concentrează pe întoarcerea astronauţilor americani pe Lună şi nu pe misiunile pe Marte şi a spus despre satelitul natural al Terrei că este "parte" a planetei roşii, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.

Luni, 10.06.2019, 09:56
Inedit! Pentru prima oară în istorie NASA a identificat un cutremur pe Marte! Imagini și sunete din timpul seismului

Inedit! Pentru prima oară în istorie NASA a identificat un cutremur pe Marte! Imagini și sunete din timpul seismului

Seismul a fost detectat şi înregistrat de Sonda Spaţială InSight, care se află de 5 luni pe Planeta Roşie. Potrivit raportului iniţial, cutremurul care a avut loc pe 6 aprilie ar fi fost provocat de o crăpătură din interiorul planetei sau a apărut după ce a fost lovită de un meteorit. 

Miercuri, 24.04.2019, 16:03
Pentru prima oară în istorie NASA a identificat un cutremur pe Marte

Pentru prima oară în istorie NASA a identificat un cutremur pe Marte

Seismul a fost detectat şi înregistrat de Sonda Spaţială InSight, care se află de 5 luni pe Planeta Roşie. Potrivit raportului iniţial, cutremurul - care a avut loc pe 6 aprilie - ar fi fost provocat de o crăpătură din interiorul planetei sau...

Miercuri, 24.04.2019, 14:19
Bază "marțiană" într-un deșert din China

Bază "marțiană" într-un deșert din China

Oamenii nu au ajuns încă pe Marte, dar chinezii au, deja, ocazia să trăiască o experienţă asemănătoare unei misiuni pe planeta roşie. Prototipul unei baze a pământenilor pe Marte a fost construit în deşertul Gobi, din nord-vestul Chinei,...

Joi, 18.04.2019, 09:44
NASA a făcut publice ultimele fotografii surprinse de roverul Opportunity înainte de a deveni nefuncţional

NASA a făcut publice ultimele fotografii surprinse de roverul Opportunity înainte de a deveni nefuncţional

Imaginile oferă o perspectivă de ansamblu a Văii Perseverenţei, zona explorată de robot înainte de a-şi încheia brusc misiunea care se derula de aproape 15 ani pe planeta roşie din cauza unei furtuni. Colecţia publicată de NASA cuprinde 354...

Joi, 14.03.2019, 08:20
Turismul spațial, un lucru nou pentru Delia: Aș vrea să merg până pe Marte sau pe Lună

Turismul spațial, un lucru nou pentru Delia: Aș vrea să merg până pe Marte sau pe Lună

După ce a vizitat extrem de multe zone de pe Terra, Delia și-a propus să ajungă și pe Lună, chiar și pe Marte. Artista vrea să meargă alături de Mihai Bendeac, dar juratul iUmor nici măcar nu aude ce spune colega sa.

Sambata, 09.03.2019, 18:42
Robotul Opportunity de pe Marte, declarat oficial ”mort”.

Robotul Opportunity de pe Marte, declarat oficial ”mort”.

Agenția Spațială Americană (NASA) a anunțat oficial încheierea misiunii de explorare a planetei Marte, cu ajutorul robotului Opportunity, care a făcut cunoștință cu solul marțian în 2004. Aceasta a fost una dintre cele mai de succes misiuni ale explorării spațiale.

Joi, 14.02.2019, 16:11
Cei care vor dori să plece pe Marte vor plăti între 100 şi 500 de mii de dolari!

Cei care vor dori să plece pe Marte vor plăti între 100 şi 500 de mii de dolari!

Preţul călătoriei a fost anunţat de către Elon Musk şi include doar biletul dus. Pentru că întoarcerea este gratuită. Primul zbor va avea la bord 100 de oameni.

Joi, 14.02.2019, 14:01
Noi imagini spectaculoase de pe Marte

Noi imagini spectaculoase de pe Marte

Noi imagini spectaculoase au fost recepţionate de pe planeta Marte. Sonda spaţială europeană Mars Express a transmis fotografii cu un crater umplut cu gheaţă. Formaţiunea are o lungime de 80 de kilometri şi a fost denumită Serghei Korolev,...

Vineri, 21.12.2018, 14:04
Fotografie inedită! Primul “selfie” de pe Marte, realizat cu ajutorul sondei InSight

Fotografie inedită! Primul “selfie” de pe Marte, realizat cu ajutorul sondei InSight

Lansată pe Marte pentru a studia fenomenele care se petrec acolo, sonda InSight și-a făcut și primul “selfie”, după ce a încheiat prima expertiză fotografică asupra craterului plin de nisip din jurul său, a anunțat NASA.

Joi, 13.12.2018, 12:20
Are 17 ani și este cel mai tânăr astronaut din întreaga lume. Alyssa Carson, prima persoană care ar putea ajunge pe Marte

Are 17 ani și este cel mai tânăr astronaut din întreaga lume. Alyssa Carson, prima persoană care ar putea ajunge pe Marte

Alyssa Carson are 17 ani și este cel mai tânăr astronaut în curs de pregătire din întreaga lume.Chiar dacă pentru multă lume pare ciudat, Alyssa, la doar 17 ani a absolvit deja cursurile Academiei care pregătește cosmonauții profesioniști și cel mai probabil, în 2033 va fi prima persoană care va ajunge pe Marte.

Luni, 10.12.2018, 23:59
Premieră absolută! Ce se aude pe planeta Marte - înregistrarea făcută de NASA scrie istorie! VIDEO, AUDIO

Premieră absolută! Ce se aude pe planeta Marte - înregistrarea făcută de NASA scrie istorie! VIDEO, AUDIO

În premieră, NASA a reuşit să înregistreze sunetul rafalelor de vânt de pe Marte. Totul face parte din misiunea sondei Insight, aterizată pe planeta roşie în urmă cu 10 zile. Iată cele mai noi imagini de acolo, dar şi sunetul inedit.

Sambata, 08.12.2018, 11:36
Numele lui Florin Salam a ajuns departe! Manelistul a primit, recent, cea mai uimitoare veste

Numele lui Florin Salam a ajuns departe! Manelistul a primit, recent, cea mai uimitoare veste

Faptul că Florin Salam este cunoscut în toată lumea nu mai este un secret. Ei bine, mai nou, numele cântăreţului a ajuns şi pe altă planetă. Nu este o glumă.

Miercuri, 28.11.2018, 16:16
Numele lui Florin Salam a ajuns pe Marte

Numele lui Florin Salam a ajuns pe Marte

Faptul că Florin Salam este cunoscut în toată lumea nu mai este un secret. Ei bine, mai nou, numele cântăreţului a ajuns şi pe altă planetă. Nu este o glumă. Totul a pornit după ce reprezentanții de la NASA au creat un eveniment, "Send your...

Miercuri, 28.11.2018, 15:53
S-a scris istorie! Primele imagini cu suprafața planetei Marte au fost trimise de sonda spațială InSight

S-a scris istorie! Primele imagini cu suprafața planetei Marte au fost trimise de sonda spațială InSight

NASA a postat pe contul său de Facebook o imagine a lui Marte, după ce sonda spaţială InSight a ajuns pe planetă. Imaginea a fost transmisă de unul dintre cei doi sateliţi gemeni, CubeSat, care au transmis şi imagini din timpul celor şapte luni petrecute în spaţiu de InSight.

Marti, 27.11.2018, 08:59
Misiune îndeplinită. Pentru prima oară după şase ani, o sondă spaţială automată a coborât cu succes pe suprafaţa planetei Marte

Misiune îndeplinită. Pentru prima oară după şase ani, o sondă spaţială automată a coborât cu succes pe suprafaţa planetei Marte

Momentul a fost salutat cu aplauze de specialiştii de la NASA, dar şi de numeroşi americani care au urmărit, pe ecrane uriaşe, transmisiunea în direct. EL Robotul Insight va analiza, timp de doi ani, activitatea seismică şi structura internă a...

Marti, 27.11.2018, 07:29
Moment istoric pentru NASA! Sonda Insight a ajuns pe Marte, după ”șapte minute de teroare”

Moment istoric pentru NASA! Sonda Insight a ajuns pe Marte, după ”șapte minute de teroare”

Sonda InSight, care a decolat de pe Pământ la începutul lunii mai, a amartizat cu bine, luni seară, în jurul orei 22.00, ora României. Ea a trebuit să facă față „celor 7 minute de teroare”, timpul necesar pentru ca o probă să intre în atmosfera planetei Marte, la viteză hipersonică, apoi să încetinească și să ajungă cu bine la sol.

Luni, 26.11.2018, 22:22
Moment istoric transmis în direct de NASA! Aterizare riscantă pe Marte, după șapte ani de așteptare

Moment istoric transmis în direct de NASA! Aterizare riscantă pe Marte, după șapte ani de așteptare

NASA aterizează astăzi un nou robot pe Planeta Marte, primul din 2012, de la roverul Curiosity. Momentul istoric va fi transmisă în direct de NASA începând cu ora 21, ora României.

Luni, 26.11.2018, 08:08
Sonda Insight, aterizare riscantă pe Marte

Sonda Insight, aterizare riscantă pe Marte

NASA aterizează astăzi un nou robot pe Planeta Marte, primul din 2012, de la roverul Curiosity. Momentul istoric va fi transmisă în direct de NASA începând cu ora 21, ora României

Luni, 26.11.2018, 08:05
Vali, robotul care va ajunge pe Marte, a fost prezentat la "Săptămâna Roboticii"

Vali, robotul care va ajunge pe Marte, a fost prezentat la "Săptămâna Roboticii"

Vali adoră să îmbrăţişeze copiii şi să discute cu ei! Marian, însă, mai are ceva de lucru până când îşi va putea îndeplini misiunea. Ce nu v-am spus până acum, este că Vali şi Marian sunt roboţi. Iar responsabili pentru sunt nişte...

Miercuri, 21.11.2018, 16:22
Horoscop 18 septembrie. Zodia care primește șansa vieții în carieră

Horoscop 18 septembrie. Zodia care primește șansa vieții în carieră

Horoscopul din 18 septembrie 2018. Marte planeta energiei, acțiunii și impulsurilor este în cuadratură cu imprevizibilul și rebelul Uranus. O zodie primește o șansă unică în carieră, și o merită cu vârf și îndesat. 

Luni, 17.09.2018, 13:36
Fenomen extrem de rar: Marte, la cea mai mică distanță de Pământ! Cum se va vedea

Fenomen extrem de rar: Marte, la cea mai mică distanță de Pământ! Cum se va vedea

Un fenomen astronomic extrem de rar va putea fi observat în această seară. Planeta Marte se va afla la cea mai mică distanţă de Pământ din ultimii 15 ani. Planeta Roşie va străluci mai tare decât celelalte stele de pe cer

Marti, 31.07.2018, 21:00
Marte, la cea mai mică distanță de Pământ

Marti, 31.07.2018, 19:47
WOW! Furtună de nisip la nivel planetar pe MARTE. Imaginea surprinsă de NASA îți va tăia respirația – Galerie foto

WOW! Furtună de nisip la nivel planetar pe MARTE. Imaginea surprinsă de NASA îți va tăia respirația – Galerie foto

La jumătatea lunii iulie Telescopul Spaţial Hubble a observat planeta Marte cu doar 13 zile înainte ca această planetă să ajungă în cel mai apropiat punct al orbitei sale faţă de Pământ, conform Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Marti, 31.07.2018, 11:34
Lumea științei, pusă pe jar de o descoperire COLOSALĂ! S-a găsit DOVADA pe care o așteptau milioane de oameni! „Da, există!”

Lumea științei, pusă pe jar de o descoperire COLOSALĂ! S-a găsit DOVADA pe care o așteptau milioane de oameni! „Da, există!”

O descoperire recentă a pus lumea științei pe jar și a rescris istoria omenirii, așa cum o știam până acum. Un detaliu șocant a ieșit la iveală și specialiștii sunt convinși că se află în fața unei etape istorice! 

Vineri, 27.07.2018, 11:46

Ultimele știri

x