Antena Căutare

Un angajat a primit, din greșeală, 286 de salarii în cont, iar șefii i-au cerut banii înapoi. Ce mesaj le-a transmis prin avocați

Un muncitor din Chile a primit 286 de salarii în cont, adică peste 180.000 de dolari în loc 542 de dolari, cât era, de fapt, salariul. Șefii au anunțat că a fost vorba despre o eroare și au cerut banii înapoi, însă angajatul s-a făcut dispărut și le-a trimis demisia printr-o firmă de avocatură. Cu toate acestea, au fost luate măsuri legale pentru "deturnare de fonduri".

Un angajat a primit o sumă fabuloasă în cont, ca urmare a unei erori | Profimedia

O tranzacție neobișnuită s-a petrecut în Chile, unde un anagajat al unei firme de mezeluri s-a trezit cu o sumă fabuloasă în cont. Când a verificat dacă i-a intrat salariul pe luna mai, bărbatul a descoperit că a primit 180.000 de dolari. Desigur, șefii au observat eroarea și au cerut banii înapoi, iar după mai multe zile de amânare, angajatul a decis că nu vrea să-i înapoieze și a trimis demisia de la locul de muncă, potrivit newsbreat.com.

Când a conștientizat ce i se întâmplase, angajatul și-a retras banii din cont, dar la scurt timp angajatorii au anunțat că specialiștii de la resurse umane au comis o eroare când au virat salariile. Când reprezentanții firmei de mezeluri și-au dat seama de greșeală, i-au cerut angajatului să returneze banii.

Citește și: Doi bărbați au aflat că sunt căsătoriți cu aceeași femeie. Ce au descoperit cei doi la ea și cum i-a mințit femeia

Angajatul nu a mai vrut să restituie banii primiți în cont și și-a dat demisia

Articolul continuă după reclamă

A doua zi, angajatul trebuia să meargă la sucursala băncii pentru a preda milioanele pe care le-a retras din cont, dar acesta nu a mai apărut. Șefii l-au sunat de sute de ori până când acesta a răspuns și s-a scuzat spunând că a dormit în timpul în care a primit apelurile telefonice. Bărbatul a spus că se va prezenta la bancă următoarea zi, însă nu a făcut acest lucru.

Citește și: Femeia care s-a căsătorit cu tatăl fostului ei iubit. Cum arată bărbatul și ce diferență de vârstă e între ei

Au trecut mai multe zile fără vești de la angajat până când un avocat s-a prezentat la sediul firmei de mezeluri, anunțând că a fost angajat să-l reprezinte pe bărbatul care a primit mai multe salarii. Avocatul a precizat că bărbatul nu vrea să returneze banii pentru că greșeala nu era a lui.

Citește și: Obiectul din mâna pescarului valorează milioane de dolari, dar când afli ce este, de fapt, e posibil să nu vrei să te apropii

În cele din urmă, a trimis o scrisoare de demisie voluntară și nu a mai apărut la locul de muncă.

Citește și: Cum arată bărbatul care mănâncă doar carne crudă de pui. Care e motivul pentru care urmează acest regim alimentar bizar

Șefii bărbatului au fost indignați și au decis să apeleze la justiție. A fost inițiată o acțiune în justiție și a fost dat în judecată pentru "deturnare de fonduri".

În fața instanței, reprezentanții firmei de mezleuri au informat că a fost o eroare și au insistat asupra faptului că fostul angajat este obligat să returneze banii proprietarului de drept.

Efectele mai puțin știute ale aerului condiționat. Prin ce schimbări trece corpul tău... De ce te tragi pe mâini când îți este greață. Leacuri de demult...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută pe deplin
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x