Antena Căutare

Obiectul din mâna pescarului valorează milioane de dolari, dar când afli ce este, de fapt, e posibil să nu vrei să te apropii

Un pescar din Thailanda a găsit o piatră ciudată în timpul explorărilor sale, care valorează milioane de dolari. Mulți nu și-ar fi dat seama despre ce este vorba, dacă nu ar fi avut experiență. Acum, bărbatul este milionar în toată regula, iar când vorbește cu oamenii și le spune ce ține în mână, aceștia se feresc.

Un pescar din Thailanda a găsit o piatră ciudată în timpul explorărilor sale, care valorează milioane de dolari. Mulți nu și-ar fi dat seama despre ce este vorba, dacă nu ar fi avut experiență. | Profimedia

Pescarul a găsit excremente de balenă, care valorează milioane de dolari. Acesta a găsit în timpul expedițiilor sale o bucată uriașă de chihlimbar de 3,4 kg în Trat, Thailanda, pe 22 iunie 2022 și se poate declara deja bogat.

Astfel, pescarul poate da la schimb chihlimbarul în urma unor sume uriașe de bani.

Chihlimbarul este de fapt o bucată fosilizată de excremente de balena

Chihlimbarul este de fapt o bucată fosilizată de excremente de balena și este considerat un obiect foarte valoros, folosit ca piatră prețioasă și folosit în extracte pentru parfumurile de lux.

Articolul continuă după reclamă

Arată ca o piatră, dar este, de fapt, un bulgăre întărit de excremente de balenă. Se găsește greu şi, drept urmare, costă mult. Cuvantul chihlimbar provine din Franceză veche „ambre gris” sau „gri chihlimbar".

Se pare că ambergrisul, adică chihlimbarul este eliberat în apele oceanului şi pluteşte acolo timp de câteva decenii bune. În tot acel timp, se transformă dintr-o substanţă lipicioasă într-una tare, la mare căutare pentru parfumierii de lux. Calitatea incontestabilă a ambergrisului este că face ca alte arome să persiste mai mult. E un fel de fixativ al celorlalte arome, dar, în acelaşi timp, conferă un miros aparte parfumului care-l conţine.

Citește și: Femeia care a născut primul copil cu regretatul ei soț la 14 luni de la moartea acestuia. Cum e posibil

De ce este scump chihlimbarul?

Ambergris durează ani să se formeze. Excrementele de balenă sunt foarte greu de găsit și se formează la fel de greu. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că doar 1% din balene produc această substanţă. În plus, în SUA, vânzarea, cumpărarea şi chiar colectarea ambergrisului/chihlimbarului este ilegală.

Balenele sunt o specie pe cale de dispariţie pe plan internaţional şi necesită protecţie majoră din partea omului. Înainte de-a începe vânătoarea balenelor, erau în jur de un milion de astfel de exemplare, iar acum a rămas doar o cincime din acel număr.

Citește și: O femeie a descoperit prin scurgerea de la chiuvetă o „creatură ciudată”. Ce era, de fapt, animăluțul misterios

Ambergris este format dintr-o secreție de canal biliar și poate fi găsit plutind pe mare sau spălat pe litoral. Substanța este produsă de tractul gastro-intestinal al balenei pentru a ușura trecerea obiectelor dure și ascuțite pe care ar fi putut să le mănânce, potrivit wikicro.icu.

Ambergris este transmis ca materie fecală. Se speculează că o masă de chihlimbar prea mare pentru a fi trecută prin intestine este expulzată prin gură.

Parfumul său a fost în general descris ca o versiune mult mai bogată și mai fină a izopropanol fără duritatea ei usturătoare.

Ea e ”femeia zombie”, care atrage privirile tuturor când iese pe stradă. Cum arată când renunță la acest look... Test pentru mințile de geniu. Identifică rezervorul de apă care se va umple primul. Rezolvă acest test în 20 de secunde...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x