Antena Căutare

UPDATE : Premierul etiopian Abiy Ahmed, distins cu Premiul Nobel pentru Pace

Premierul etiopian Abiy Ahmed a fost distins vineri cu Premiul Nobel pentru Pace, pentru acţiunile pe care le-a întreprins în favoarea reconcilierii ţării sale cu Eritreea, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, relatează AFP.

Premierul etiopian Abiy Ahmed a fost distins vineri cu Premiul Nobel pentru Pace, pentru acţiunile pe care le-a întreprins în favoarea reconcilierii ţării sale cu Eritreea, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, relatează AFP.

Premier din 2018, Abiy Ahmed, artizanul unei reconcilieri spectaculoase între Etiopia şi Eritreea, a fost recompensat ”pentru eforturile sale în vederea atingerii păcii şi în favoarea cooperării internaţionale, mai ales pentru iniţiativa sa hotărâtoare vizând să soluţioneze conflictul frontalier cu Eritreea”, a declarat preşedinta Comitetului Nobel norvegian, Berit Reiss-Andersen.

Comitetul precizează într-un comunicat că recompensează implicarea sa şi în alte procese de pace, între Kenya şi Somalia sau în războiul din Sudan.

Cele două ţări şi-au reluat relaţiile în iulie 2018, după un război sângeros în perioada 1998-2000 şi ani ostilităţi.

Articolul continuă după reclamă

Premiul urmează să fie înmânat oficial în cadrul unei ceremonii, în capitala norvegiană, la 10 decembrie, ziua morţii inventatorului dinamitei.

Activista yazidi Nadia Murad şi ginecologul congolez Denis Mukwege au fost recompensaţi în 2018 cu Nobelul pentru Pace, pentru lupta lor împotriva violenţelor sexuale.

Cu câteva zile înainte de acest anunţ, casele de pariuri şi specialiştii în Nobel au încercat să prezică personalitatea carea avea să primească Nobelul Păcii, iar Abiy Ahmed se afla între favoriţi.

După 20 de ani de conflict, frontiera dintre Etiopia şi Eritreea a fost redeschisă în iulie 2018, în urma semnării unei ”Declaraţii comune de pace şi prietenie” între Etiopia şi fosta provincie.

Acest premiu recompenseazătotodată ”toate părţile care acţionează în faoarea păcii şi reconcilierii în Etiopia şi în Africa de est şi nord-est”, se arată în comunicat.

Comitetul norvegian a subliniat în acest sens mai ales rolul preşedintelui eritreean Issaias Afeworki.

UN NOBEL ”DE ÎNCURAJARE” ŞI ”DISCUTABIL”

În pofida faptului că punctele de frontieră au fost redeschise, normalizarea relaţiilor între cele două ţări pare într-un punt mort, însă semnarea acestui acord rămâne un simbol puternic, apreciază Comitetul Nobel.

Într-o conferinţă de presă, ”înţelepţii” norvegieni au amintit că ”numeroase provocări rămân în suspans”, citând conflicte etnice care continuă.

Un obişnuit al polemicilor pe tema Premiului Nobel pentru Pace, Comtetul precizează că, ”fără îndoială”, unii vor considera această recompensă pripită.

”Dar Comitetul Nobel norvegian crede că a venit timpul recunoaşterii acestor eforturi şi le încurajează”, a declarat preşedinta Berit Reiss-Andersen.

”Înţelepţii” norvegieni speră ca Premiul Nobel al Păcii ”să-l întărească pe premierul Abiy în activitatea sa importantă în favoarea păcii şi reconcilierii” în Etiopia, a doua cea mai populată ţară din Africa.

Odată cu acest Nobel al Păcii, sezonul Nobelurilor aproape s-a încheiat, după acordarea premiilor pentru Literatură, Chimie, Fizică şi Medicină.

Urmează ca Academia Regală de Ştiinţe suedeză să aleagă luni, la 14 octombrie, laureatul ”Nobelului” Economiei sau mai degrabă al ”Premiului Băncii Suediei”, întrucât aceasta este singura recompensă pe care nu a preconizat-o Alfred Nobel.

Sursa : news.ro

Nutriționistul Gianluca Mech: „Mâncăm săptămânal 5 grame de plastic fără să știm!”... Uimitor! Există CINCI locuri secrete, ascunse în monumentele din lumea întreagă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x