Antena Căutare

Lumea creștină, doliu uriaș! Vestea de la Muntele Athos ce i-a întristat pe toți: părintele Ghedeon a murit!

Veste cumplită pentru creștinii din România și din întreaga lume, după ce Biserica a anunțat moartea părintelui Ghedeon, cel mai bătrân monah român de pe Sfântul Munte Athos!

Veste cumplită pentru creștinii din România și din întreaga lume, după ce Biserica a anunțat moartea părintelui Ghedeon, cel mai bătrân monah român de pe Sfântul Munte Athos!

Cunoscut credincioșilor și ca ăprintele Ghedeon de la Colciu, monahul s-a stins la vârsta de 94 de ani, în ziua de miercuri din Săptămâna Luminată. Se spune că cei care mor în această săptămână sunt extrem de iubiți de Dumnezeu și sufletele lor ajung în Rai.

Slujba a avut loc după rânduielile călugărilor de la Sfântul Munte Athos.

Părintele s-a născut într-o familie din Moldova, la Gădinți. Îl chema Gheorghe Chelaru și a slujit o vreme la conacul prințului Bogdan, după care a ales să facă armata. Ambiția și munca l-au transformat într-un sergent și secretar, lucru obținut și datorită inclinației către învățătură.

A supraviețuit Pirmului Război Mondial și decide să plece la Sfântul Munte Athos, prin 1920. Câțiva ani mai târziu revine în România, la Schitul Colciu, pe care-l transformă într-un loc ce atrage prin frumusețe.

Ghedeon a plecat din nou în România, pentru a strânge fonduri, dar țara era în război. A pătimit multe atât de pe urma germanilor, cât și, mai apoi, de pe urma comuniștilor.

Lumea creștină, doliu uriaș! Vestea de la Muntele Athos ce i-a întristat pe toți: părintele Ghedeon a murit!

SUPRAVIEȚUITOR AL FENOMENULUI PITEȘTI

Părintele Ghedeon a trecut, în tinerețe, prin iadul temnițelor comuniste, supraviețuind Experimentului Pitești, cel care s-a ocupat cu reeducarea sa fiind chiar celebrul Eugen Țurcanu.

Lider al unui grup de deținuți, acesta era vestit pentru maltratarea și torturarea deținuților, cu scopul de a-i reeduca în spiritul marxist-leninist.

Intelectualii erau aduși aici și supuși unor torturi greu de imaginat. Doar cei mai puternici rezistau și credința era unicul lucru de care se puteau agăța. Ca să nu își piardă mințile, deținuții repetau sau scriau în minte poezii, scrijeleau pe bucăți de săpun cuvinte și propoziții, învățau unul de la altul sau ascultau slujba bătută în codul Morse, pe țevile din închisoare (ca să se audă bocăniturile în cât mai multe celule).

Scapă, face doi ani de Teologie la București dar statul comunist îl declară „dușman al poporului” și este nevoit să renunțe la studii.

DIN AMERICA LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Urmează ani agitați: soția pleacă în Israel și apoi în Grecia, apoi cere azil politic la ambasada americană și, mulțumită unei decizii a lui Ronald Reagăn reușește să își ia fiul și să plece peste Ocean. Stă aproape un deceniu aici, apoi pleacă cu gândul să vadă Ierusalimul, Sinaiul, Egiptul, Londra, Parisul și… Grădina Maicii Domnului, acolo unde a și rămas.

În ultimii cinci ani de viață a fost bolnav, rămânând în chilie, citind psaltirea și făcând rugăciune. A fost considerat o comoară a Sfântului Munte.

Sursa: crestinortodox.ro, basilica.ro, cuvantul-ortodox.ro

Îți mai amintești de Eliza, fata Adrianei Iliescu. Micuța s-a transformat în domnișoară și este... regina Facebook-ului!... Buni, sărut mâna! Este reală și are 95 de ani! Ea e fata lui ”Ion”, celebrul personaj al lui Liviu Rebreanu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x