Antena Căutare

Alegeri europarlamentare 2019 și referendum pe justiție. Prezență mai mare la vot decât la alegerile din 2016

În data de 26 mai 2019, în România se organizează alegeri europarlamentare și referendum pe Justiție. Se constată o prezență la vot mai mare decât la alegerile parlamentare din 2016.

În data de 26 mai 2019, în România se organizează alegeri europarlamentare și referendum pe Justiție. Se constată o prezență la vot mai mare decât la alegerile parlamentare din 2016.

Conform datelor BEC, până la ora 9:00, prezenţa la alegerile europarlamentare a fost de 3,23% la alegerile europarlamentare şi de 2,70 % la referendum. S-au format cozi și la mai multe secţii de votare din străinătate. La alegerile parlamentare din 2016, prezenţa la vot la ora 9:00 era 2,55 %.

Românii din străinătate s-au prezentat să voteze de la primele ore ale dimineţii, la mai multe secţii de votare fiind cozi. La Roma, Bruxelles, Stuttgart, Londra sau Viena sute de persoane îşi aşteaptă rândul, unele chiar în ploaie. Cele 18.730 de secţii de votare deschise în ţară pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul pe justiţie s-au deschis la ora 7.00. În străinătate au fost deschise 441 de secţii, iar votul a început deja, primii votanţi fiind românii din Noua Zeelandă.

Alegeri eurparlamentare și Referendum 2019, 26 mai 2019

Articolul continuă după reclamă

Duminică, 26 mai 2019, alegătorii primesc trei buletine de vot – unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată nu atrage nulitatea acestuia.

Întrebări referendum 2019

Cele două întrebări la referendumul din 26 mai pe Justiție vor fi:

„1 - Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2 - Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Românii sunt chemați la referendum să răspundă cu „Da” sau „Nu” la cele două întrebări de la referendumul din 26 mai 2019.

Alegeri europarlamentare 2019 și referendum pe justiție. Prezență mai mare la vot decât la alegerile din 2016

Citește și: Reguli alegeri europarlamentare 2019: cum arată buletinul de vot

Cum se votează la alegerile Europarlamentare din 26 mai

La aceste alegeri, au dreptul să participe toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv, cu excepția celor cu probleme medicale care au interdicții, dar și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. Aplicație pentru secțiile de votare Autoritatea Electorală Permanentă a pus la punct o aplicație care permite alegătorilor să afle la ce secție de votare sunt arondați astfel încât fiecare să știe unde trebuie să meargă pentru a-și exercita drepturile electorale. Aplicația poate fi accesată aici.

Ce acte sunt necesare la europarlamentare

Alegătorii trebuie să voteze separat, în cabine închise, aplicând mențiunea ”VOTAT” înăuntrul patrulaterului. Se îndoaie apoi, buletinele de vot, astfel încât paginile netipărite care poartă ştampila de control să rămână în afară, şi le va introduce în urnele de vot corespunzătoare fiecărui scrutin, având grijă să nu se deschidă. Se restituie ștampila încredințată pentru votare, după care un membru al biroului secției aplică pe actul de identitate al alegătorului ștampila cu mențiunea „VOTAT” şi data scrutinului sau, după caz, un timbru autocolant. Alegătorul care nu poate să voteze singur, poate să beneficieze de un însoțitor. De asemenea, există și varianta urnelor mobile, pebtru alegătorii nedeplasabili.

Citește și: Alegeri europarlamentare 2019 și Referendum 2019. Cum poți verifica dacă și unde s-a votat cu CNP-ul tău

Liste candidați alegeri europarlamentare 2019

PSD - Partidul Social Democrat - Liderii social-democrati, in frunte cu Liviu Dragnea, au decis ca primele 10 pozitii din lista sa fie ocupate de Rovana Plumb, fosta jurnalista Carmen Avram, Claudiu Manda, fostul preot Cristian Terhes, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Adrian Benea, Victor Negrescu si Andi Cristea.

Alianta 2020 USR-PLUS - Dacian Ciolos deschide lista, insa liderul PLUS a anuntat ca aceasta candidatura este doar girul sau pentru persoanele care-i urmeaza pe lista, el alegand sa candideze in viitor pentru functii politice in tara. Urmatorii 10 candidati sunt Cristian Ghinea (USR), Dragos Pislaru (PLUS), Clotilde Armand (USR), Dragos Tudorache (PLUS), Nicolae Stefanuta (USR), Vlad Botos (USR), Ramona Victoria Strugariu (PLUS), Vlad Gheorghe (USR), Alin Cristian Mituta (PLUS) si Naomi Reniut (USR).

Partidul PRO Romania - Lista este deschisa de Victor Ponta, care de asemenea a anuntat ca nu va pleca in PE, ci, in calitate de presedinte al noului partid, testeaza increderea romanilor si isi va asuma fie succesul, fie esecul la acest scrutin. Urmatorii pe lista sunt Corina Cretu, Mihai Tudose, Iurie Leanca, Geanina Cristina Puscasu, Gabriela Podasca, Cristian Cosmin, Ioana Petrescu si Mihai Sturzu.

UDMR - Uniunea Democrata Maghiara din Romania - Primele 5 pozitii de pe lista reprezentantilor maghiarilor din Romania sunt ocupate de Iuliu Winkler, Lorant Gyorgy Vincze, Csilla Hegedus, Csongor Oltean si Csaba Sogor.

PNL - Partidul National Liberal - Fostul jurnalist Rares Bogdan deschide lista liberalilor, acesta fiind urmat de Mircea Hava, Siegfried Muresan, Vasile Blaga, Adina Valean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falca, Cristian Busoi si Marian-Jean Marinescu.

ALDE - Partidul Alianta Liberalilor si Democratilor - Primii 5 candidati ALDE sunt Norica Nicolai, Daniel Barbu, Renate Weber, Ovidiu Silaghi si Varujan Vosganian.

Partidul PRODEMO - Catalin Ivan, Ioana Alexandra Picos Fagadaru si Cornel Loghin Radu sunt primii 3 candidati propusi de PRODEMO.

PMP - Partidul Miscarea Populara - Fostul presedinte Traian Basescu candideaza pe prima pozitie pentru un loc in Parlamentul European. Primele 5 locuri pe lista sunt completate de Eugen Tomac, Ioana Felicia Constantin, Emil Marius Pascan si Simona Maria Vladica.

PSR - Partidul Socialist Roman - Marin Badea, Violeta Mercea si Petrica Dima sunt primii 3 candidati de pe lista PSR.

PSDI - Partidul Social Democrat Independent - Cornel Comsa, Carmen Dascalescu si Radu Stancu deschid lista partidului lui Marian Vanghelie.

PRU - Partidul Romania Unita - Bogdan Diaconu, Andrei Laurentiu Piticas si Florian Diaconu deschid lista PRU, dupa ce Sebastian Ghita si-a retras candidatura.

UNPR - Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei - Partidul lui Gabriel Oprea ii propune in fruntea listei pe Ilie Nastase, Anghel Iordanescu si Luminita Adam.

BUN - Blocul Unitatii Nationale - Alexandru Vulpoiu, Costel Stanciu si Saveta Ionesi deschid lista BUN.

Candidati independenti: Gregoriana-Carmen Tudoran, George-Nicolae Simion si Peter Costea.

Citește și: Alegeri europarlamentare 2019. Cât câștigă un eurodeputat

Cine nu are drept de vot?

Nu au drept de vot debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele care, în ziua de referinţă, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

De asemenea, nu pot vota pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European cetăţenii români care sunt înscrişi în listele electorale ale altor state membre. Aceştia pot vota doar listele/candidaţii din statul respectiv.

Referendum pe justiție și alegeri europarlamentare: ce acte sunt necesare la vot

Pe teritoriul României, actele necesare pentru a vota la referendum și alegeri europarlamentare sunt următoarele

cartea de identitate,

cartea de identitate provizorie;

buletinul de identitate;

pașaportul diplomatic;

pașaportul diplomatic electronic;

pașaportul de serviciu;

pașaportul de serviciu electronic;

pentru elevii din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

În ce privește organizarea alegerilor pentru Parlamentul European, articolul 6 din Legea nr. 33/2007 spune că: „Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români aflați în străinătate sau de cetățenii români domiciliați în străinătate”.

Citește și: Reguli alegeri europarlamentare 2019: cum arată buletinul de vot

Ce acte sunt necesare ca să poți vota la referendum și europarlamentare în diaspora

Pentru românii care nu se află pe teritoriul României, dar vor să-și exercite dreptul la vot, atât la referendum cât și la alegeri europarlamentare, ai nevoie de unul dintre următoarele acte de identitate:

paşaportul diplomatic;

paşaportul diplomatic electronic;

paşaportul de serviciu;

paşaportul de serviciu electronic;

paşaportul simplu;

paşaportul simplu electronic;

paşaportul simplu temporar;

cartea de identitate;

cartea de identitate provizorie;

cartea electronică de identitate;

buletinul de identitate, valabil în ziua alegerilor

În ce privește organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, articolul 12(4) din Legea nr. 33/2007 spune că: „Alegătorii comunitari, adică cu altă cetățenie a unei țări UE, pot vota cu orice document eliberat de statul membru al cărui cetățean este titularul, altul decât România, și care este considerat act de identitate în statul emitent”.

Alegeri Europarlamentare 2019: Mesajul primului român care a votat la alegeri.

Mesajul primului român care a votat la alegerile europarlamentare, în Noua Zeelendă a fost: „1-0 împotriva hoției! Sper ca într-o bună zi să mă pot întoarce acasă fără regrete”

Dan Coroian-Vlad, un român stabilit în Noua Zeelandă, este primul român care a votat la alegerile europarlamentare. În Noua Zeelandă, secția de votare din Auckland s-a deschis la ora locală 7 dimineața, duminică, adică sâmbătă ora 22:00, ora României. Românul a publicat un mesaj sâmbătă seară, la ora 22:14 ora României (duminică, 7:14 dimineața, ora din Noua Zeelandă) cu momentul în care introduce buletinul de vot în urnă. „1-0 împotriva hoției! Acum 4 ani, la alegerile prezidențiale, mă găseam în aceeași locație și aceeași postură, de-a fi primul care își dă votul. Atunci, cu maximă disperare îmi arătam degetul mijlociu aceleiași grupări mafiote deghizate în partid politic, care parazitează, până la blocaj, țara. Ei bine, aparent nu s-a schimbat nimic, sau mai rău: am ignorat ultimele alegeri parlamentare și o parte dintre noi ne-am lăsat amagiți de un discurs populist, utopic, ce masca interese proprii. Am ajuns din nou conduși de hoti și de tâmpiți, dar diferența e că, acum, avem cu cine vota, avem speranța că buboiul se sparge și cumva, încet, așezat, ieșim din marasm. Și vom ajunge departe. Îmi pun speranța în voturile care vor urma, sunt convins ca putem schimba multe, alături de oameni politici noi, educați, onești. Sper ca într-o bună zi să mă pot întoarce acasă, la Cluj, fără regrete” a fost mesajul acestuia, pe Facebook.

Rezultate referendum 2019. Rezultate în țară și diaspora... Referendum pentru justiție 2019. Klaus Iohannis: ”Referendumul a trecut cu brio”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x