Antena Căutare

Alina Gorghiu: Nu mă interesează jocurile politice sau cele de imagine, pe care le fac unii şi alţii, suntem în Opoziţie toţi, trebuie să votăm moţiunea

Senatorul PNL Alina Gorghiu face apel la colegii din Opoziţie să susţină moţiunea de cenzură. ”Nu mai e timp nici de balet, nu mai este timp nici de punctat electoral pe la colţuri, moţiunea de cenzură trebuie votată”, a declarat, la RFI, Gorghiu.

Senatorul PNL Alina Gorghiu face apel la colegii din Opoziţie să susţină moţiunea de cenzură. ”Nu mai e timp nici de balet, nu mai este timp nici de punctat electoral pe la colţuri, moţiunea de cenzură trebuie votată”, a declarat, la RFI, Gorghiu.

Alina Gorghiu face apel la colegii din Opoziţie să voteze moţiunea de cenzură.

”Am iniţiat-o, am avut discuţii cu toate partidele de Opoziţie, USR, PMP, UDMR, minorităţi, ALDE, Pro România. Nu mă interesează jocurile politice sau cele de imagine, pe care le fac unii şi alţii, suntem în Opoziţie toţi, trebuie să votăm moţiunea de cenzură. Nu mai e timp nici de balet, nu mai este timp nici de punctat electoral pe la colţuri”, a declarat Gorghiu.

Aceasta crede că moţiunea de cenzură va trece: ”Sunt optimistă privitor la succesul moţiunii de cenzură. Se va depune cât de curând posibil, pentru că textul deja a fost redactat, urmează să fie finalizate observaţiile şi integrate în textul iniţial, din partea tuturor formaţiunilor care şi-au exprimat deja dorinţa de a o susţine. Cred că este o problemă de zile până la care vom dezbate această moţiune în plenul reunit”.

PNL este pregătit să depună moţiunea de cenzură cât mai rapid posibil, dar ne menţinem condiţia privind strângerea a 233 de semnături, pentru a avea garanţia că moţiunea va trece, a declarat, luni, liderul PNL Ludovic Orban.

Sursa : news.ro

CSM discută acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare împotriva Laurei Codruţa Kovesi şi a lui Marius Iacob... Cătălin Rădulescu: Prin încercarea de a bloca numirea în funcţie a Adinei Florea şi de a desfiinţa Secţia de investigare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x