Antena Căutare

Borbely: Am aprobat in sfarsit strategia anti-inundatii, gandita pana in 2035

Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a anuntat, miercuri, ca Guvernul a aprobat, "in sfarsit", strategia de gestionare pe termen mediu si lung a riscului de inundatii, strategie gandita pana in anul 2035. Intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Victoria, ministrul a precizat ca, in urma aprobarii acestei strategii, Executivul va fi nevoit sa ia o serie de decizii politice referitoare la apararea in fata riscului producerii de inundatii.

"Am aprobat, in sfarsit, strategia nationala de gestionare pe termen mediu si lung a riscului la inundatii. Este o strategie pornita, de fapt, in 2007, un comitet interministerial care a discutat destul de detaliat si o perioada destul de lunga aceasta strategie. Dar, eu zic ca a meritat. A meritat nu numai pentru ca inundatiile, incepand cu 2005, ne-au demonstrat ca trebuie sa ne reevaluam strategiile pe inundatii, viata ne-a luat inainte si ceea ce era in statistici pana acum ca vin un anumit tip de inundatii la 100-150-200 de ani, iata ca acum, din 2005 incoace, in fiecare an sau la fiecare doi ani au venit inundatii care in mod normal trebuiau sa vina la 50-100-150 de ani", a anuntat Laszlo Borbely.

Ministrul Mediului a precizat ca strategia este facuta pana in anul 2035 si ca, daca prevederile vor fi puse in practica pana atunci, vor fi reduse unele riscuri.

"In urma finalizarii acestei strategii, Guvernul va trebui sa ia unele decizii politice strategice in ceea ce priveste apararea impotriva inundatilor. Am avut o evaluare si financiara a costurilor pana in 2035, pentru ca pana in 2035 este facuta aceasta strategie. Sunt tinte cuantificabile. Daca aceste prevederi in strategie se vor materializa pana in 2035, atunci unele riscuri se vor reduce in mod substantial. In primul rand, reducerea numarului de persoane expuse riscului potential la inundatii cu circa 62% fata de 2006, protectia populatiei impotriva inundatiilor si reducerea vulnerabilitatii sociale a comunitatilor expuse la inundatii cu 50% in termen de 10 ani si cu 75% pe termen lung", a mai spus Laszlo Borbely.

Una dintre temele aflate pe ordinea de zi in sedinta de miercuri a Guvernului se refera la analizarea nivelului pagubelor provocate de inundatii in perioada iunie-iulie. Bilantul final al inundatiilor, aprobat de Executiv, va sta la baza solicitarii pe care Secretariatul General al Guvernului o va face Comisiei Europene pentru Fondul de solidaritate.

Pe 21 iulie, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, declara ca pagubele inregistrate pana atunci atingeau aproximativ 350 de milioane de euro.

Basescu: Daca as fi condus PD-L, nu ar fi ramas niciun politician care nu respecta deciziile partidului... Basescu: N-as ezita sa desemnez un premier PNL sau PSD, daca vin cu un program de consolidare a reformelor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x