Antena Căutare

Klaus Iohannis, declarație de ultimă oră despre majorările salariale! Ce se va întâmpla. „Nu toată lumea poate să beneficieze de creșteri”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că nu toată lumea poate beneficia tot timpul de creșteri salariale și că anul 2020 trebuie să fie unul al reechilibrării bugetare.

Klaus Iohannis.

„Dăm semnalul că înțelegem că nu toată lumea poate să beneficieze tot timpul de creșteri salariale și este un moment potrivit pentru a arăta că orice creștere salarială, oricât de mult dorită ar fi, trebuie să fie și oportună. Eu am încurajat să meargă mai departe cu această măsură compusă”, a declarat, luni, președintele României.

Președintele Klaus Iohannis a lansat noi atacuri la adresa fostului partid de guvernare, după întâlnirea cu Asociația Municipiilor din România. El a subliniat faptul că cei cu venituri mici nu vor fi afectați.

„Este nevoie de un mix de măsuri care să permită reducerea deficitului până într-o zonă care este rezonabilă, adică până spre zona de 3%. Este clar că acele guverne eșuate pesediste au exagerat cu măsuri care au fost luate pe picior și acum, guvernul liberal trebuie să vină cu o atitudine foarte responsabilă.

Evident, toată lumea își dorește să crească pensiile, salariile, dar în același timp, trebuie să avem în vedere și limitarea bugetului. Nu putem să pornim de la premiza că bugetul este oricât de mare ne dorim (…) Anul 2020 trebuie să fie anul reechilibrării bugetare. Trebuie găsite metode pentru a reduce cheltuiala acolo unde poate fi redusă fără a se apropia de buzunarul românului care nu-și permite cât își dorește”, a declarat Klaus Iohannis.

Articolul continuă după reclamă
Candidatura Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidențiale 2019 a fost o greșeală. PSD dă cărțile pe față!... Guvernul Orban își poate pierde un ministru! Florin Cîțu a spus în ce condiții va demisiona: „Vom vedea care este decizi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Eugen Tomac. Diana Postică, o prezență publică discretă
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Eugen Tomac. Diana Postică, o prezență publică discretă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât va câștiga succesorul lui Ilie Bolojan. Care vor fi salariile din sistemul public de la 1 ianuarie 2027
Cât va câștiga succesorul lui Ilie Bolojan. Care vor fi salariile din sistemul public de la 1 ianuarie 2027
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x