Antena Căutare

Moțiunea de cenzură 2019. Senator adus cu salvarea la vot. Și-a amânat operația și a ieșit din spital pe semnătură. Video

Parlamentarul Cristian Lungu, care a fost adus cu ambulanța la Palatul Parlamentului pentru a vota moțiunea de cenzură, le-a spus jurnaliștilor că, prin gestul său, a vrut să elimine speculațiile potrivit cărora ar trăda partidul.

Parlamentarul Cristian Lungu, care a fost adus cu ambulanța la Palatul Parlamentului pentru a vota moțiunea de cenzură, le-a spus jurnaliștilor că, prin gestul său, a vrut să elimine speculațiile potrivit cărora ar trăda partidul.

Lungu, care a venit la Bucureşti de la Cluj-Napoca, a precizat că a semnat două declaraţii pe propria răspundere înainte de a părăsi spitalul, în condiţiile în care operaţia la care trebuie să fie supus la colon s-a amânat cu o zi.

"Au existat câteva voci care au ajuns şi la urechile mele că aş trăda, aş ascunde o trădare prin această neapariţie a mea, aş masca-o într-o stare de îmbolnăvire pe care o am. Am vrut să demonstrez contrariul. Votul e secret. (...) După moţiune mă întorc la Cluj pentru operaţie. Domnul doctor de la Cluj m-a obligat să dau două declaraţii scrise prin care îmi aducea la cunoştinţă toate riscurile medicale la care mă expun prin această călătorie la Bucureşti. (...) Am decalat operaţia cu o zi", a precizat senatorul PMP, care a mărturisit că se simte destul de rău”, a afirmat parlamentarul Cristian Lungu, potrivit Agerpres.

Moțiunea de cenzură se votează în aceste momente în Parlament

Moțiunea de cenzură, semnată de 237 de parlamentari s-a dezbătut începând cu ora 10 în plenul reunit al Parlamentului. Documentul a fost inițiat de partidele din Opoziție și a fost semnat de parlamentari de la PNL, USR, PMP, UDMR, Pro România și ALDE. Moțiunea a fost semnată și de patru parlamentari PSD și de un parlamentar al minorităților naționale. Pentru ca Executivul condus de Viorica Dăncilă să fie demis, Opoziția are nevoie de 233 de voturi.

Ponta, în plen, după ce Dăncilă i-a dat replica: ”Nimeni nu e destul de deştept ca să poată convinge un prost că e prost... Dăncilă: Credeam că veţi vorbi despre viziunea dumneavoastră, despre echipa cu care veţi guverna. Cred cu tărie că, atun...
Alimente care susțin sănătatea orală. Acestea te ajută să ai dinți puternici și un zâmbet frumos
Există mai multe alimente care susțin sănătatea orală, potrivit dentiștilor. La fel de...
Horoscopul zilei de 6 iunie 2023. Racii trăiesc o perioadă frumoasă în viața lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 6 iunie 2023 spune că Racii trăiesc o perioadă frumoasă în viața lor....
Parteneri
Mesaje și felicitări de Ziua Învățătorului
Catine.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x