Scrisoarea dureroasă pe care George Stanca a lăsat-o de pe patul de spital, chiar cu o zi înainte să moară: ,,Lăsăm în urmă picături de viață''

Urmărește A1 pe Discover

George Stanca a presimțit că va muri? Aceasta este scrisoarea dureroasă pe care i-a adresat-o unuia dintre cei mai buni prieteni cu o zi înainte de a muri: ,,Lăsăm în urmă picături de viață, tone de viață...''

George Stanca a fost singurul român condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru plagiat, fiinddeclarat vinovat pentru faptul că a plagiat "Jurnalul" lui Lev Tolstoi.

George Stanca avea 71 de ani şi suferea de ceva timp de o boală gravă.
Ziaristul se afla internat de mai multă vreme. A murit pe un pat de spital luni, în jurul orei 15:00, în urma unui stop cardio-respirator.

În urma dureroasei morți, apar ultimele informații care ne arată că maestrul a scris până în ultima zi a vieții sale, dedicându-și sfârșitul pasiunii sale.

Este vorba despre un text tulburător, pe care i l-a adresat celui mai bun prieten al său, actorul Vladimir Găitan. Mulți dintre cei care au citit rândurile așternute de regretatul scriitor s-au cutremurat și sunt de părere că acesta și-a presimțit sfârșitul.

“Dragă Vladimir Găitan,

Mă tot uit la o poză de-a ta din tinereţile noastre, era scoasă din filmul «Reconstituirea», regizat de Pintilie, unde voi doi puşti, tu şi Gigi Mihăiţă, aţi schimbat lumea… Semeni, zic eu, cu Mick Jagger de atunci, ai figura unui indolent arătos care sfidează lumea cu frumuseţea şi siguranţa sa. Am această poză nostalgică, aşa ca o iconiţă, în ceea ce te priveşte… Căci de 30 de ani tu trăieşti o sentinţă fatală care nu mai vine, dă-i Doamne să nu se grăbească, eşti marcat firesc de o durere existenţială. Şi, mă gândesc uneori de ce mereu presa, ca şi mine acum, trebuie să evoce termenul acesta de aşteptare ca un tva pe un produs şi în loc de asta să zică: «marele actor din Reconstituirea….». Ar fi, pare-mi-se mai corect aşa. Dar şi suferinţa e jalon, ca şi bucuria, ca şi viaţa, nenorocul, ca multe altele, şi eu am început să aflu asta din iulie anul trecut, de când tot populez unele spitale ale Capitalei…

Suntem la vârsta la care, făcând bilanţul firesc, ajungem la un refren – «cu ce ne-am ales în viaţă» şi de fapt din el ar deriva un altul mai important – ce laşi în urmă. Tu laşi o lucrare de patrimoniu, o operă: roluri de film şi teatru, creaţii care oricât ar fi reproduse prin mijloace moderne, ele rămân viaţă. Şi asta nu se poate reproduce.

Deci dragă Duţu, lăsăm în urmă – evident, cine lasă… – picături de viaţă, tone de viaţă. Asta lăsăm cu noi şi tot asta nu ne-o ia nimeni după moarte. M-am uitat la tine în situaţii particulare şi ţi-am văzut suferinţa. M-am uitat la tine ca actor pe scenă şi ţi-am văzut bucuria. În asta constă, cred eu, tensiunea existenţială a unui ins ca tine şi tot în jurul tău am descoperit fericire, multă fericire, alături de cele două fete care te înconjoară.

Vezi tu, în aceste momente, de obicei se face şi o analiză anecdotică a întâmplărilor din viaţă, una care crează mituri mai mult sau mai puţin reale. La cele reale intră poantele cu Gigi Dinică, Ştefan Iordache etc. Pentru că ei au lăsat ca nişte mari artişti vorbe de duh. Din acest punct de vedere tu eşti un introvertit. La tine vorba nu circulă, aşa ca la alţii. La tine ea rămâne împietrită, compactă, dură, cu care să dai în duşmani uitându-te înapoi. Chestie de temperament. De ce mă uitam la poza tinereţii tale, cu ocazia faptului ca ai atins 72 de ani. Record personal. Îmi dai voie ca, la 82 de ani, să republic această scrisoare ca să arătăm contemporanilor ce optimişti eram? Căci am fost!”, a scris George Stanca ieri, 3 februarie, când a trimis redacţiei Click!, pentru care semna rubrica “Scrisorile lui Stanca”, potrivit cancan.ro.