Antena Căutare

Șeful de la nefrologie și-a modificat cariera direct în calculatorul Ministrului Sănătății. "Colegi de-ai dumnealui ne-au sesizat că este posibil să fie ceva în neregulă cu situaţia lui profesională"

Alexandru Ionel Checheriţă, profesor la UMF “Carol Davila”, şeful clinicii de nefrologie şi dializă la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan”, preşedintele Comisiei de Nefrologie a Colegiului Medicilor, membru în Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a făcut doctoratul de 3 ani în doar 2 ani și a dat examenul de medic primar cu trei ani şi jumătate înainte de data la care ar fi trebuit să-l dea.

Șeful de la nefrologie și-a modificat cariera direct în calculatorul Ministrului Sănătății. "Colegi de-ai dumnealui ne-au sesizat că este posibil să fie ceva în neregulă cu situaţia lui profesională"
Alexandru Checheriţă șeful Comisiei de Nefrologie din România, a devenit medic primar printr-o derogare inventată direct în calculatorul Ministerului Sănătății! Citeşte întreaga ştire: Fals de proporții în lumea medicală: Alexandru Checheriţă, șeful Comisiei de Nefrologie din România, a devenit medic primar printr-o derogare inventată direct în calculatorul Ministerului Sănătății! | Foto: revista Politici de Sănătate

Mai mult, a devenit medic primar printr-o derogare inventată direct în calculatorul Ministerului Sănătății! În februarie 2016, Alexandru Checheriţă devenea profesor universitar la UMF “Carol Davila”, cu cel puţin trei ani înainte să fie legal posibil, iar astăzi conduce Comisia de Nefrologie a Ministerului Sănătăţii şi pe cea a Colegiului Medicilor, potrivit Libertatea.

Cu alte cuvinte, un funcţionar a trecut şi peste lege, şi peste ministru şi i-a dat lui Checheriţă dreptul de a candida la un concurs pentru care, în mod obişnuit, trebuia să mai aştepte cel puţin trei ani.

Alexandru Checheriţă e la un pas de a intra în Cartea Recordurilor. Are un CV impresionant: doctor în ştiinţe medicale la 26 de ani, medic primar şi conferenţiar la 31, profesor universitar la 32 de ani.

Mai grav, Checheriţă a dat examenul de medic primar în iunie 2014, ca apoi să devină conferenţiar în octombrie 2014. Ca să facă asta, trebuia să primească o derogare din partea Ministerului Sănătăţii ca să dea examenul de medic primar cu 3 ani şi jumătate mai repede decât era firesc.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Însă ministrul Bănicioiu nu a dat derogarea și, de aceea, un user cu numele “Violeta”, adică funcţionara Violeta Sburlea, a intrat în calculator și a falsificat fișa spre o carieră ultrarapidă a lui Alexandru Checheriță.

Libertatea a intrat în posesia raportului corpului de control al MS privind acest caz şi publică mai multe pasaje care arată fraudarea concursului de medic primar.

Alexandru Ionel Checheriţă are doar 36 de ani. Este deja profesor universitar la UMF “Carol Davila”, şeful clinicii de nefrologie şi dializă la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan”, preşedintele Comisiei de Nefrologie a Colegiului Medicilor, membru în Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Alexandru Ionel Checheriţă a dat examenul de medic primar cu trei ani şi jumătate înainte de data la care ar fi trebuit să-l dea. Este vorba despre examenul prin care medicii specialişti înaintează în grad şi devin medici primari, cea mai înaltă treaptă pe care o pot atinge din punct de vedere clinic.

Alexandru Checheriţă a dat examenul de medic primar în iunie 2014, cu trei ani și jumătate mai devreme față de data la care ar fi trebuit să-l dea Când a dat examenul, Checheriţă era specialist de doar un an şi jumătate.

Ca să poată da examenul atunci, i-ar fi trebuit o derogare de trei ani şi patru luni, care contravine atât legii, cât şi practicii, lucru confirmat de publicaţia de examen din 2014.

Mai multe detalii pe Libertatea.ro

CITEȘTE ȘI: În urma dezvăluirilor Libertatea, profesorul care a devenit medic primar prin uz de fals a fost înlăturat de la șefia Comisiei de Nefrologie. Decizia, luată de Sorina Pintea în ultima ei zi de mandat

VIDEO - Bătaie de proporții între o profesoară și un elev de liceu. Și-au tras pumni în cap până au cedat... Cum să faci economie la curent. 4 sfaturi utile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x