Antena Căutare

Acasă la fiica „secretă” a lui Vladimir Putin. Cum arată interiorul apartamentului placat cu aur

Primele imagini cu interiorul penthouse-ului placat cu aur, în care locuiește fiica „secretă” a lui Putin, au fost făcute publice de o companie imobiliară.

Acasă la fiica „secretă” a lui Putin Galerie
Acasă la fiica „secretă” a lui Putin | Profimedia

Primele imagini cu apartamentul luxos în care locuiește presupusa fiică a lui Vladimir Putin au fost dezvăluite de agenția imobiliară Engel & Volkers, transmite Daily Mail. Tânăra Luiza Rozova, în vârstă de 19 ani, este fiica fostei menajere a Președintelui Rusiei, Svetlana Krivonogikh, cu care se presupune că acesta ar fi avut o relație.

Cum arată în interior apartamentul fiicei lui Vladimir Putin cu fosta menajeră

Apartamentul se distinge prin arhitectura clasică şi are vedere asupra Râului Neva. Acesta are trei etaje și în interior, decorațiunile sunt placate cu aur. La primul etaj se află camera de zi şi terasa, al doilea etaj cuprinde dormitorul şi o cameră pentru copii, cu tavan pictat şi loc de joacă. La cel de-al treilea etaj se găsesc un home cinema, barul şi o canapea cu foiţe de aur, dezvăluie aceeași sursă.

Un editor în materie de design interior a relatat pentru BBC Rusia că apartamentul e decorat într-un stil ce arată o „înţelegere imatură a luxului. Se poate vedea că designerul a gestionat eficient un buget consistent spre satisfacţia clientului, a cărui vanitate a fost astfel flatată. Finisajele sunt scumpe şi brandurile de calitate, doar că interpretarea gemenelor arhitecturale şi detaliile decoraţiunilor evocă interioarele anilor 1990”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce chirie cere fiica lui Vladimir Putin pentru apartamentul exclusivist

Se pare că Luiza și mama vor să închirieze apartamentul de lux pentru 7.700 de lire sterline pe lună, cu utilitățile incluse, notează Daily Mail. Imobilul situat pe Insula Kamennîi din Sankt Petersburg ar fi fost trecut pe numele fetei la un an după naşterea sa şi se spune că aici ar fi crescut aceasta.

Potrivit zvonurilor, cele două s-au mutat recent într-o vilă estimată la 1,7 milioane de lire sterline, aflată într-un cartier exclusivist din Sankt Petersburg și acesta ar fi motivul pentru care vor să închirieze apartamentul.

Citește și: Ce pedepse s-au aplicat fiicelor lui Vladimir Putin. Maria Putina şi Ekaterina Tihonova stau pe averi uriașe

BBC a mers mai departe și, în urma unei investigații, a aflat că întreagul complex rezidențial a fost construit de o companie asociată cu Rossiya Bank, considerată instituţia financiară cel mai conectată cu cercul apropiat al lui Putin.

Cine este Luiza Rozova, fiica „secretă” a lui Vladimir Putin

Luiza Rozova, cunoscută și drept Elizaveta Krivonogikh, în vârstă de 19 ani este presupusa fiică a lui Vladimir Putin cu fosta sa menajeră, Svetlana Krivonogikh. Aceasta are 45 de ani și între timp a devenit multimilionară și este coproprietar al unei mari bănci rusești.

Citește și: Mişcarea importantă pe care Alina Kabaeva, presupusa amantă a lui Vladimir Putin, a făcut-o pentru a-şi proteja averea

Presupusa fiica a lui Putin, Luiza, este model și are inclusiv apariții pe podiumuri importante. Președintele rus nu a recunoscut-o public pe Luiza ca fiind fiica sa. De altfel, nici pe fiicele lui din prima căsnicie nu le-a prezentat public. Ba mai mult, acestea ar folosi identități false.

Motivul ciudat pentru care mai multe vedete din Rusia își taie gențile de zeci de mii de euro. Fetele sunt revoltate VID... Rezultate extrageri Loto 10 aprilie 2022. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x