Antena Căutare

Tinerii din România, în continuare dependenți financiar de familie. Mărturisirile unei mame: ”Aproape tot salariul lui se duce la rata de la casă!”

Sunt muncitori şi ambiţioşi, dar tot la mâna părinţilor stau. Aproape o treime din tinerii din România depind financiar de familie, deşi lucrează. Din cauza salariilor mici şi a cheltuielilor tot mari, mulţi abia rezistă de la o lună la alta. Nici salariaţii de vârsta a doua nu o duc mai bine. 15% dintre angajaţii români se află în pragul sărăciei. 

Ionuţ este un tânăr talentat, cu vise mari. Cântă la tobe, sculptează, pictează, iar într-o zi vrea să ajungă să creeze fântâni arteziene cinetice.

Ca liber profesionist, Ionuţ câştigă în jur de trei mii de lei pe lună. Toţi banii se duc însă pe chirie, mâncare, îmbrăcăminte şi ieşiri cu prietenii în oraş. Ca să supravieţuiască până luna viitoare, apelează şi la părinţi.

”Doar în situaţii extreme când am plăţi de făcut în domeniul în care sunt. Sculptura cinetică costă foarte mult. Dacă apelezi la părinţi, apelezi pentru că sunt părinţii tăi şi te vor iubi necondiţionat şi automat că sar în ajutorul tău”, a mărturisit Ionuț, liber profesionist.

Iar în situaţia lui Ionuţ sunt mulţi alţii. Statistice arată că 28% din angajaţii tineri câştigă salarii atât de mici încât nu s-ar descurca fără ajutorul părinţilor.

”Mai bine de jumătate din angajaţii României sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. De foarte multe ori, principala idee pe care oamenii o au este să reziste de la o lună la alta. Vom avea o populaţie care ştie să supravieţuiască, dar nu este dezvoltată.”, a declarat Gelu Dincă, sociolog.

Maria Ştefănache este pensionară. În fiecare lună, îi trimite câteva sute de lei fiului.

”Are de plătit rata la casă. El îmi spune: mamă, aproape tot salariul meu se duce la casă.”, spune femeia.

Potrivit Eurostat, 15% dintre salariații din România sunt în pragul sărăciei.

În topul sărăciei, România este urmată de Luxembourg, Spania şi Italia, unde angajaţii abia se ajung cu salariul de la o lună la alta.

Din cauza salariilor prea mici, aproape jumătate dintre tinerii români se gândesc să plece în străinătate.

Doi pompieri aflaţi în timpul liber şi-au salvat vecinii din casa cuprinsă de flăcări... Cel mai tânăr pilot al României are patru ani și jumătate. Cum reușesc copii să facă perfomanță la vârste fragede: ”Mă p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x