Antena Căutare

Au lăsat un pacient să moară, de frica unor pechinezi. A fost nevoie de intervenția jandarmilor

Un bărbat de 72 de ani din județul Valsui a decedat în timp ce medicii de pe salvare așteptau la poartă de frica unor câini care lătrau. 

Un bărbat de 72 de ani din județul Valsui a decedat în timp ce medicii de pe salvare așteptau la poartă de frica unor câini care lătrau.

Conducerea Serviciului de Ambulanță Vaslui a pornit o anchetă după ce un pacient a decedat după ce a solicitat ajutorul prin numărul de urgență 112. Cazul a avut loc acum o lună de zile , însă a fost abordat cu discreția din partea autorităților.

Pacientul de 72 de ani a sunat la 112 în noaptea de 6 spre 7 iulie, acesta a anunțat că nu se simte bine și nu poate respira. Bătrânul locuia singur într-un cartier de case din comuna Huși.

Echipajul medical a ajuns la domiciliul pacientului în 2-3 minute. Deşi era o urgenţă medicală, bărbatul prezentând simptomatologia specifică insuficienţei respiratorii, echipajul Ambulanţei nu a intrat în curte de frica câinilor din curte. Trei căţei de rasă pechineză.

Aceștia au cerut sprijinul unei echipe de jandarmi pentru a putea intra în interiorul curții. Până când aceștia au sosit, bărbatul a decedat în holul casei.

”Erau trei câini în curte, noi nu aveam de unde şti ce este mai încolo. Au fost situaţii când membri ai echipajului au fost muşcaţi de câinii pacienţilor. Siguranţa salvatorilor trebuie să primeze, de aceea am solicitat sprijinul jandarmilor. A durat câteva minute până au venit şi ei. Cred că în jur de 10 minute. Când am tăbărât toţi în curte, câinii au fugit”, a declarat medicul Mohamad Awwad.

Medicii nu au mai efectuat manevrele de resuscitare deoarece pacientul nu prezenta activitate cardiacă. ”În momentul în care am intrat în locuinţă pacientul a fost abordat ca un pacient aflat în stop cardio respirator şi nu existau indicaţii de resuscitare. Când am pus monitorul şi am constatat că nu există activitate cardiacă, e linie dreaptă, nu ai ce resuscitare să mai faci. Ar însemna să faci o profanare de cadavre”, explică medicul Awwad.

Nici Poliția nu și-a făcut treaba

Echipajul de pe Ambulanță a sunat la Poliție, la fața locului s-a deplasat un echipaj care a primit un document constatator al decesului. Deși era vorba despre un caz în care pacientul moare în timpul intervenției, poliția nu a întocmit un dosar penal pentru moarte suspectă și nici nu a realizat necropsia pentru a stabili cauzele decesului.

Bărbatul a fost înmormântat de rude, după ce medicul de familie i-a eliberat certificatul de deces, deşi cauza exactă a decesului nu era cunoscută.

”Există o comisie de cercetare la nivelul SAJ Vaslui, din care fac parte cinci medici. Din ea făcea parte şi medicul care a mers la această solicitare, dar a fost suspendat şi înlocuit cu medicul coordonator SMURD, doamna Piseru. Urmează ca această comisie să se întrunească şi să verifice toate aspectele. Au fost fost solicitate toate înregistrările de la 112, privind acest caz. Această comisie va cerceta dacă este vorba de malpraxis. În contextul în care se vor identifica elemente de malpraxis, raportuşl va fi înaintat comisiei judeţene de malpraxis din cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Vaslui”, a precizat prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica.

Se fac angajări în Armată. MApN recrutează până în 23 august. Peste 1.300 de posturi disponibile... Sprijin neașteptat pentru Mihăiță Neșu! Frizerii unui salon tund gratuit pe cei care donează pentru fundația fostului fo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x