Antena Căutare

O nouă tragedie pe şosele! Autocar plin cu copii răsturnat pe DN1. Patru morţi, între care un copil

Patru oameni au murit, vineri, după ce un autocar în care se aflau aproximativ 30 de pasageri s-a răsturnat, în judeţul Braşov. De asemenea, în urma accidentului au fost rănite mai multe persoane, potrivit primelor informaţii.

Patru oameni au murit, vineri, după ce un autocar în care se aflau aproximativ 30 de pasageri s-a răsturnat, în judeţul Braşov. De asemenea, în urma accidentului au fost rănite mai multe persoane, potrivit primelor informaţii.

UPDATE. 13.25 Potrivit ultimelor informaţii în autocar se aflau 30 de persoane, 14 persoane sunt rănite dintre care două sunt în stare critică. Alte patru persoane, trei adulţi şi un copil au decedat pe loc.

La faţa locului sunt aşteptate cele două elicoptere SMURD. „Urmează să facem trierea cazurilor la faţa locului, iar apoi în funcţie de gravitatea leziunilor, se va decide care dintre răniţi vor fi transportaţi cu elicopterul“, a declarat Adriana Paladia, purtător de cuvânt la Ambulanţa Braşov.

Accidentul este cel mai grav petrecut în ultimul an la Braşov, iar prefectul Ciprian Băncilă a anunţat că s-a pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie. Opt echipaje SMURD şi două autospeciale de descarcerare se află acum la faţa locului.

De asemenea s-a solicitat intervenţia a două elicoptere SMURD pentru victimele care sunt în stare foarte gravă. Până în acest moment, din primele informaţii, se ştie că sunt patru persoane decedate, trei adulţi şi un copil.

____________________________

Accidentul s-a produs pe DN 1, în localitatea Perşani din judeţul Braşov, unde un autocar plin cu pasageri s-a răsturnat.

Primele informaţii arată că în urma accidentului şi-au pierdut viaţa patru persoane - trei adulţi şi un copil.

O nouă zi liberă pentru români! Guvernul a dat aviz favorabil... Amenzi uriașe pentru cei care cresc animale la bloc! Ce nu mai ai voie să faci?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x