Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:30Poftiti pe la noi: Poftiti la circ

Avocatul Poporului solicită includerea bolii COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporţie de 100%

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii să dispună măsuri urgente pentru ca boala COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1186/2000, şi, în consecinţă, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de 100%.

Avocatul Poporului a anunţat, joi, că a solicitat Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii să includă boala provocată de COVID 19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporţie de 100%.

”Aceasta în condiţiile în care, potrivit specialiştilor, boala este extrem de contagioasă şi cu o arie de răspândire foarte mare. În prezent, conform legislaţiei în vigoare, cei aflaţi în incapacitate temporară de muncă din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 primesc o indemnizaţie plătită în proporţie de numai 75%”, a transmis Avocatul Poporului.

Potrivit Avocatului Poporului, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie modificată o Hotărâre de Guvern din anul 2000, iar această boală să fie cuprinsă la categoria grupa A boli infectocontagioase.

Hotărârea care aprobă Lista cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale precum şi bolile infectocontagioase din grupa A pentru care asiguraţii beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă fără condiţii de stagiu de cotizare cuprinde 36 de afecţiuni, între care hepatita virală, holera, malaria, rabia, reumatismul articular acut, scarlatina, tusea convulsivă, infecţia HIV şi altele.

Avocatul Poporului precizează că demersul a fost făcut ca urmare a articolelor apărute în presă pe această temă şi se întemeiază pe prevederile art. 41 din Constituţia României privind munca şi protecţia socială a muncii.

Sursa : news.ro

Recomandari