Antena Căutare

Vara începe cu metrou în Drumul Taberei. Magistrala M5 are ca ultim termen iunie 2020

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, afirmă că magistrala de metrou M5 - Drumul Taberei are ca ultim termen asumat iunie 2020. "Ştiu că este un obiectiv mult întârziat, iar ultimul termen pe care mi l-aţi transmis trebuie să fie termenul final. Nu mai accept niciun alt termen sau altă scuză, în afară de iunie 2020", le-a transmis Bode celor implicaţi în realizarea proiectului.

Magistrala M5 ajunge în cartierul Drumul Taberei

Ministerul Transporturilor a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că la solicitarea ministrului Lucian Bode, au avut loc, marţi, întâlniri de lucru cu toţi factorii implicaţi în realizarea magistralelor de metrou M5 - Râul Doamnei - Eroilor şi M6 - 1 Mai-Otopeni, pentru a discuta despre stadiul de execuţie şi stadiul plăţilor la magistrala M5, iar în cazul magistralei M6 au fost trecute în revistă problemele existente şi soluţiile aferente acestora.

"Cu privire la magistrala M5, vă spun încă o dată că este un obiectiv foarte important care trebuie realizat atât pentru bucureşteni, cât şi pentru toţi cei care tranzitează Capitala şi folosesc acest mijloc de transport. Vreau ca termenele pe care vi le-aţi asumat să le respectaţi. Este o chestiune de respect şi încredere reciprocă şi, atât timp cât statul este partener onest şi plăteşte la zi, aşa şi dumneavoastră trebuie să vă respectaţi ceea ce v-aţi asumat prin contract, sau mai bine zis prin multitudinea de acte adiţionale la contract. Ştiu că este un obiectiv mult întârziat, iar ultimul termen pe care mi l-aţi transmis trebuie să fie termenul final. Nu mai accept niciun alt termen sau altă scuză, în afară de iunie 2020", a afirmat Bode.

Potrivit acestuia, pe lângă linia de cale ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, magistrala M6 va fi un obiectiv foarte important de mobilitate pentru toţi cei care vor dori să ajungă mai repede la principalul aeroport al ţării.

"De aceea vă cer să promovaţi cu celeritate toate procedurile aferente acestui obiectiv şi să rezolvaţi urgent toate problemele care au trenat până acum”, a transmis ministrul Lucian Bode.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Magistraţii Tribunalului Sibiu au decis să amâne cauzele, ca formă de protest: Pensia de serviciu nu constituie un privi... Reacţia bisericii, după ce o elevă a pozat indecent, cu o armă în mâini, la Mănăstirea Ciolanu! Ce i se va întâmpla adol...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant dentar?
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli trebuie să respecte
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x