Antena Căutare

Buzău: Cartierul în care au fost confirmate 20 de cazuri de coronavirus, plasat în carantină

Cartierul din Buzău în care au fost confirmate 20 de cazuri de coronavirus a fost plasat în carantină.

”În urma confirmării celor 19 cazuri noi de buzoieni infectaţi cu noul coronavirus, am luat decizii importante în această noapte. În cadrul unei şedinţe a CJCCI Buzău pe care am convocat-o de urgenţă, am stabilit măsura de a institui carantina timp de 14 zile pentru cartierul Poştă din municipiul Buzău, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică. Ulterior, am primit şi validarea de la Comitetul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei”, a anunţat luni dimineaţă Prefectura Buzău. Cei 19 pacienţi, persoane care au intrat în contact cu un bărbat de 41 de ani diagnosticat la sfârşitul săptămânii trecute, au fost transferaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat şi la Institutul Victor Babeş din Bucureşti. Cartierul plasat în carantină are o populaţie de aproximativ 2.000 de locuitori. Aprovizionarea acestora cu alimente şi bunuri de strictă necesitate va fi asigurată de către autorităţile locale.

Prefectura judeţului Buzău a admios duminică seară existenţa unui focar de COVID-19 în cartierul Poştă din municipiul Buzău şi a explicat cum s-a ajuns la primul caz de infecţie comunitară la nivelul judeţului.

„Probele retcoltate contacţilor direcţi ai celui de-al 21-lea buzoian confirmat cu noul Coronavirus, confirmat pe 1 mai, au fost testate, iar rezultatele obţinute sunt pozitive în cazul a 19 persoane. Suntem în faţa unui caz de infecţie comunitară, primul înregistrat în judeţul Buzău de la începutul pandemiei Covid – 19. Cauzele care au condus la această situaţie ţin, în mod evident, de ignorarea prevederilor decretelor şi Ordonanţelor Militare şi a precauţiilor pe care le-am recomandat pe toată durata pandemiei”, se arată în comunicatul transmis de Prefectura Buzau duminică seara.

Responsabilii din cadrul Prefecturii au explicat şi cum s-a ajuns la înfectarea a cel puţin 20 de buzoieni cu noul coronavirus. Totul ar fi pornit după ce un bărbat de 41 de ani, cazul 21 confirmat la Buzău, ar fi participat în ziua de Paşte la o masă alături de socrul său din localitatea Bărbuleşti, care ar fi fost testat pozitiv la câteva zile după sărbătorile pascale.

Articolul continuă după reclamă

Ancheta epidemiologică va continua în vederea stabilirii tuturor contacţilor şi testării acestora, a precizat duminică seara Instituţia Prefectului judeţului Buzău.

Sursa : news.ro

Ministerul Educaţiei publică azi calendarul de înscriere pentru grădiniţă şi clasa pregătitoare. Cum se va desfăşura îns... Focar de infecție, la Dej, după o întâlnire religioasă clandestină. 50 de oameni, depistați cu noul coronavirus, în doar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x