Antena Căutare

Când urmează să se reia susținerea probei teoretice pentru permisul auto? Defecţiunea dn sistemul informatic a fost remediată

Defecţiunea în sistemul informatic al Direcţiei Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost remediată, începând de marţi putând fi susţinută proba teoretică pentru obţinerea permisului auto şi soluţionate cererile de schimbare a permisului sau de emitere a unei autorizaţii de circulaţie provizorie.

Defecţiunea în sistemul informatic al Direcţiei Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost remediată, începând de marţi putând fi susţinută proba teoretică pentru obţinerea permisului auto şi soluţionate cererile de schimbare a permisului sau de emitere a unei autorizaţii de circulaţie provizorie.

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a anunţat că marţi, de la ora 08.00, sistemul informatic este funcţional în toată ţara.

Sistemul informatic al DRPCIV a fost indisponibil din luni, din cauza unor probleme tehnice. În perioada în care sistemul informatic a fost nefuncţional, nu a putut fi susţinută proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere, nu au fost făcute programări la proba practică, nu s-au putut soluţiona cererile de preschimbare a permisului de conducere şi nu au fost emise autorizaţii de circulaţie provizorie.

La ghişee au fost preluate doar dosarele pentru înmatriculări de autovehicule şi au fost făcute operaţiuni de radiere.

Personalul de intervenţie a lucrat pentru remedierea situaţiei începând din noaptea de duminică spre luni, a precizat sursa citată.

Restricții de circulație în centrul Capitalei, până în data de 21 august. Ce rute trebuie să evitați... Trupul neînsufleţit al Reginei Ana, adus la Bucureşti! Urmează patru zile de ceremonii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x