Antena Căutare

Cea mai populară mâncare a românilor devine un lux. Cartofii s-au scumpit din nou: Un kilogram costă și 10 lei

Nouă serie de scumpiri România, cele mai importante "salturi" ale preţurilor fiind înregistrate în cazul cartofilor și energiei termice. Astfel, cel mai la îndemână aliment al românilor, cartoful, devine un lux, asta pentru că în supermarketuri și în piețe un kilogram de cartofi noi costă și 10 lei.  

Nouă serie de scumpiri România, cele mai importante "salturi" ale preţurilor fiind înregistrate în cazul cartofilor și energiei termice. Astfel, cel mai la îndemână aliment al românilor, cartoful, devine un lux, asta pentru că în supermarketuri și în piețe un kilogram de cartofi noi costă și 10 lei.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), majoritatea mărfurilor alimentare şi nealimentare, dar şi a serviciilor, s-a scumpit în România, în luna aprilie faţă de luna martie a acestui an, cele mai importante "salturi" ale preţurilor fiind înregistrate în cazul cartofilor (+4,75%), energiei termice (+2,06%) şi, respectiv, al serviciilor poştale (+5,57%).

Şi în raport cu luna decembrie 2018, preţurile mărfurilor şi serviciilor au crescut la aproape toate categoriile, scăderi înregistrându-se la ouă (-5,92%), fasole boabe şi alte leguminoase (-0,16%) şi la transportul aerian.

Potrivit sursei citate, în aprilie 2019 vs martie 2019, la capitolul mărfuri alimentare, cel mai mult s-au scumpit cartofii (+4,75%), urmaţi de alte legume şi conserve de legume (+2,48%), fructe şi conserve de fructe (+2%) şi fructe proaspete (+1,68%). Per ansamblu, preţul mărfurilor alimentare s-a majorat, în aprilie faţă de martie, cu 0,68%.

La mărfuri nealimentare, în intervalul de referinţă, energia termică s-a scumpit cel mai mult, cu 2,06%, iar la capitolul servicii, s-a consemnat o creştere a tarifelor 5,57% la serviciile poştale, în timp ce pentru telefonie majorarea a fost de 2,64%. Per total, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat în aprilie 2019 faţă de luna anterioară, cu 0,53%.

Comparativ cu luna decembrie 2018, din categoria mărfurilor alimentare, cel mai mult s-au scumpit în aprilie cartofii, cu 32,33%, urmaţi de alte legume şi conserve de legume (+23,61%) şi citrice şi alte fructe meridionale (+13,09%).

Cel mai ieftin litru de benzină sau motorină se apropie iar de șase lei

Totodată, în cazul mărfurilor nealimentare, cele mai mari creşteri de preţuri s-au consemnat la combustibili, cu 5,56%, în aprilie 2019 faţă de ultima lună a anului trecut, la energia electrică, gaze şi încălzire centrală, cu 4,67%, la tutun şi ţigări cu 4,67%, iar la energia termică s-a înregistrat o majorare cu 3,3%.

Preţurile de consum au crescut cu 0,61% în aprilie 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 2,75% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat cu 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,98%, a mărfurilor nealimentare cu 3,66% şi a serviciilor cu 3,83%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date luni publicităţii.

În martie, preţurile de consum au urcat cu 0,49% faţă de februarie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4%.

"Preţurile de consum în luna aprilie 2019 comparativ cu luna aprilie 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2018 - aprilie 2019) faţă de precedentele 12 luni (mai 2017 - aprilie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%", spune INS.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 3%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru finalul anului viitor, a anunţat, în luna februarie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

BNR estima în noiembrie 2018 o inflaţie de 2,9% pentru finalul acestui an şi de 3,2% pentru 2020.

Conform BNR, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă până în trimestrul III din 2019 (2,4%), pe seama componentelor exogene şi ale coşului de consum.

Ulterior, se va repoziţiona şi menţine în jumătatea superioară a intervalului ţintei ca urmare a epuizării efectelor favorabile ale reducerilor preţurilor combustibililor şi citricelor de la finalul anului 2018, dar şi pe seama contribuţiei în creştere a inflaţiei de bază.

Video. Pui de căprioară salvat de jandarmi! A fost lovit și aruncat la marginea drumului... Percheziţii pentru destructurarea unei grupări de trafic de migranţi, la Arad şi Timişoara...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x