Antena Căutare

Casa Regală ÎN DOLIU! A MURIT. Anunțul a fost făcut în urmă cu puține momente!

Gabriela Duda, mama principelui Radu, a încetat din viață la Iași, anunță Casa Regală.

Gabriela Duda, mama principelui Radu, a încetat din viață la Iași, anunță Casa Regală.

"Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, și Principele Radu anunță cu nespusă durere trecerea la cele veșnice a dr. Gabriela Duda, mama Principelui Radu. Gabriela Duda ne-a părăsit la miezul nopții trecute, internată fiind la un spital din Iași. Altețele Lor Regale, ca și fratele principelui Radu, profesor asociat doctor Gabriel-Dan Duda, au sosit la Iași în primele zile ale lunii curente", precizează sursa citată.

În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruțător.

Custodele Coroanei și principele Radu, alături de fratele principelui și de familia sa, vor lua parte la înmormântarea acesteia în orașul Bârlad, la Cimitirul Mare, acolo unde își dorm somnul de veci ultimele trei generații ale familiei Duda, arată sursa citată.

Ziua și ora ceremoniei vor fi anunțate ulterior.

Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, fiind unul dintre cei șapte copii ai Mariei Stoica și ai lui Panait Constandache.

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în anul 1961 și a urmat o eminentă carieră medicală. A fost medic de țară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.

Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor Rene Duda în anul 1957. Au avut doi fii, pe principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iași, și pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iași. Rene Duda a decedat în anul 1999, mai informează comunicatul.

Niciodată n-ai fi crezut. Șapte lucruri FALSE pe care copilul tău le învață la școală!... Avertisment meteo de ULTIMĂ ORĂ. Ploi torențiale în toată România. Iată cât durează vremea rea!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x