Antena Căutare

Companiile aeriene aterizează forţat din cauza coronavirusului

Companiile aeriene aterizează forţat din cauza coronavirusului. Nimeni nu mai poate garanta că un zbor programat peste o săptămână sau peste doar o zi va mai decola spre destinaţie.

Peste 185.000 de zboruri comerciale au fost anulate în lume de la sfârşitul lui ianuarie. Şi nu toate companiile aeriene le rambursează pasagerilor valoarea biletelor. Însă oferă alternative.

Clienții Wizz Air vor primi automat în contul online 120% din tariful achitat pentru călătorie, iar suma va putea fi folosită în următoarele 24 de luni.

Pasagerii Ryanair îşi pot schimba biletele pentru zborurile programate în aprilie şi pot alege curse la orice dată ulterioară şi către orice destinaţie. Însă compania anunţă că este posibil să reţină la sol întreaga sa flotă până la sfârşitul lunii, pe o perioadă nedeterminată.

Şi Blue Air suspendă toate zborurile regulate începând cu 21 martie până când se încheie starea de urgenţă, iar pasagerii vor primi vouchere. Criza nu afectează doar companiile low-cost.

Un vaccin anti-coronavirus din plante de tutun? (P)

Tarom a renunţat la mai multe destinaţii, Austrian Airlines nu mai zboară deloc începând de mâine, Air France şi KLM au oprit la sol avioanele lung-curier, în timp ce Lufthansa a anulat jumătate din curse.

Norwegian a stopat zborurile transatlantice, iar marile companii de peste Ocean, American, United şi Delta, şi-au redus capacitatea cu 40 până la 75%.

Southwest, cel mai mare operator intern din Statele Unite, a tăiat doar 20% din zboruri, dar previziunile nu sunt deloc. senine.

Așa arată medicii și asistentele care îngrijesc bolnavii de coronavirus în Italia, la sfârșitul turelor obositoare. Atenție, imagini ce te pot afecta emoțional!

Pierderile totale ale industriei aeronautice sunt estimate la 113 miliarde de dolari, iar asociațiile transportatorilor avertizează că multe companii ar putea intra în faliment în mai puţin de două luni, dacă nu vor primi ajutoare guvernamentale.

Cum se poate crește profitabilitatea culturii de soia... Elevii unui liceu din Iași produc mii de măști de protecție impotriva Covid19: "Le dezinfectăm și le distribuim cel...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x