Antena Căutare

Între 300 și 1000 de ron! Elevii care au avut medii generale de peste 8,5 în anul școlar 2017-2018 primesc bani

Proiectul prin care şcolile din Bucureşti vor primi bani pentru acordarea unor premii elevilor care au medii generale de peste 8,5, dar şi celor care participă la concursuri şi olimpiade, aprobat de Consiliul General al Municipiului București, pornește la drum din această toamnă, după ce a fost făcută publică metodologia prin care vor fi acordați banii.

Proiectul prin care şcolile din Bucureşti vor primi bani pentru acordarea unor premii elevilor care au medii generale de peste 8,5, dar şi celor care participă la concursuri şi olimpiade, aprobat de Consiliul General al Municipiului București, pornește la drum din această toamnă, după ce a fost făcută publică metodologia prin care vor fi acordați banii.

Astfel, potrivit economica.net, elevii cu rezultate bune la învăţătură în anul şcolar 2017-2018, vor beneficia de premiile în bani până pe 15 decembrie. Şcolile trebuie să depună proiectele pentru accesarea granturilor până pe 15 octombrie, iar pe 22 octombrie ar urma să fie publicată lista beneficiarilor. ,

Câți bani oferă primăria elevilor cu rezultate deosebite

Vor beneficia de premii în bani elevii claselor gimnaziale, liceale şi profesionale, cu rezulate în anul şcolar 2017-2018. Un elev poate fi premiat pentru fiecare performanţă, dar şi pentru merit deosebit, dacă îndeplineşte, cumulativ, condiţiile prevăzute de metodologie.

  • 600 de lei pentru elevii care au obţinut premiile I, II, III sau menţiune la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare, pentru fiecare disciplină în parte;
  • 1.000 de lei elevilor care au obţinut nota 10 în anul şcolar 2017-2018;
  • 400 de lei elevilor cu media generală între 9,50 şi 9,99 şi nota 10 la purtare;
  • 300 de lei elevilor cu media generală între 8,50 şi 9,49 şi nota 10 la purtare
Ce s-a ales de Paco, puiul de leu pe care doi suceveni au încercat să-l vândă într-o parcare din Timişoara... UPDATE: Rezultate Loto 6 din 49, Loto 5 din 40, Joker și Noroc. Numere câștigătoare 27 septembrie 2018...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x