Antena Căutare

Imagini noi cu bătaia din Piața Victoriei. Scena de la care a pornit întregul scandal (VIDEO)

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că vor fi făcute verificări în legătură cu modul în care structurile din subordine şi-au îndeplinit atribuţiile în cazul incidentelor din Piaţa Victoriei, unde mai multe persoane au protestat faţă de iniţiativa municipalităţii de a amenaja un târg de sărbători, demontând scena amplasată şi gardurile şi îmbrâncindu-se cu forţele de ordine.

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că vor fi făcute verificări în legătură cu modul în care structurile din subordine şi-au îndeplinit atribuţiile în cazul incidentelor din Piaţa Victoriei, unde mai multe persoane au protestat faţă de iniţiativa municipalităţii de a amenaja un târg de sărbători, demontând scena amplasată şi gardurile şi îmbrâncindu-se cu forţele de ordine.

Reprezentanţii ministerului au concluzionat, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii municipalităţii, că Primăria Capitalei a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată şi că mai multe persoane aproape au distrus bunuri ce nu le aparţineau.

Victoriei au rezultat următoarele concluzii: o autoritate publică, respectiv Primăria Capitalei, a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată, mai multe persoane au intervenit asupra unor bunuri care nu le aparţineau riscând deteriorarea acestora, iar o persoană a suferit vătămări corporale. În consecinţă, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI şi-au îndeplinit atribuţiile ce le revin, conform legii”, anunţă Ministerul Afacerilor interne.

De altfel, Gabriela Firea a spus, la Antena 3, că a discutat cu ministrul de Interne, Carmen Dan, despre incidentele din faţa Guvernului.

„Am avut o întâlnire, am avut o discuţie, am comunicat decizia, mergem mai departe. Sper ca măcaR în perioada următoare să se tragă nişte învăţăminte”, a spus Firea.

Ea a mai spus că în urma incidentelor care au avut loc în timpul protestelor din Piaţa Victoriei vor fi depuse plângeri penale împotriva celor care au distrus bunuri, dar şi împotriva celor care nu şi-au făcut datoria.

Firea a acuzat lipsa de reacţie a autorităţilor, apreciind că instituţiile statului ar fi trebuit să reacţioneze şi să emită măcar comunicate prin care să reamintească necesitatea respectării legii.

Sâmbătă dimineaţă au izbucnit proteste în Piaţa Victoriei din Capitală, ca urmare a deciziei primăriei de a organiza un târg de Crăciun în piaţă, în condiţiile în care aceasta a devenit locul tradiţional de desfăşurare a manifestaţiilor antiguvernamentale.

Cutremur în România, în aceasta dimineață! Ce magnitudine a avut seismul... Avertizarea meteorologilor! Viscolul pune stăpânire pe România. 16 județe vor fi sub COD GALBEN...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x