Antena Căutare

Incendiu puternic la Doraly, în Afumați! Pompierii intervin cu 28 de autospeciale (VIDEO)

Pompierii intervin cu 28 de autospeciale la un incendiu care a izbucnit luni la un centru comercial din comuna Afumaţi, pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi.

Pompierii intervin cu 28 de autospeciale la un incendiu care a izbucnit luni la un centru comercial din comuna Afumaţi, pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi.

Potrivit biroului de presă al ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul se propagă rapid, însă nu există informaţii cu privire la persoane rănite în urma incidentului.

La faţa locului au fost trimise 17 autospeciale de stingere, trei autoscări, precum şi Detaşamentul Special de Salvatori, informează cei de la Agerpres.

Sursa citată a precizat că spaţiul cuprins de incendiu are trei mii de metri pătraţi şi au fost trimise iniţial 17 autospeciale de stingere şi trei autoscări. Ulterior, pomierii au decis suplimentarea echipajelor. Astfel, acţionează 28 de autospeciale de stingere, patru autoscari, două maşini de descarcerare şi trei echipaje SMURD, arată news.ro.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Focul se manifestă violent, cu mari degajări de fum, iar numărul autospecialelor a fost suplimentat. Patru persoane au suferit atac de panică.

Pompierii au transmis că incendiul se manifestă violent şi nu se poate intra în interiorul clădirii.

”Sunt patru persoane cu atac de panică la ambulanţele SMURD. Populaţia din zonă este sfătuită să se îndepărteze de locul evenimentului, iar pentru protejarea de fum să închidă ferestrele locuinţelor”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

ISU a transmis, de altfel, şi un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert. De asemenea, a fost remis mesaj de avertizare pe panourile electronice stradale.

”Fumul este deplasat de curenţii de aer către Şoseaua de Centură. În depozit se găsesc mase plastice, recipiente sub presiune, vopseluri. Se actionează preponderent de la înălţime cu autoscările. sunt flăcari mari, iar radiaţia termică afectează spaţiile de depozitare învecinate”, au mai transmis pompierii.

Aceştia acţionează şi pentru a proteja de foc spaţiile învecinate.

Copil dispărut de acasă după ce nu a mai suportat bătăile din familie! Părinții disperați strigă acum după ajutor... Nereguli grave la cel mai mare spital din Cluj, descoperite de ministrul Sănătății! „Imaginea este dezolantă” - Video...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ce a spus mama Andreei Anița după ce a condus-o pe fiica sa pe ultimul drum
Ce a spus mama Andreei Anița după ce a condus-o pe fiica sa pe ultimul drum
Jennifer Runyon a murit. Actrița s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani
Jennifer Runyon a murit. Actrița s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani Catine.ro
Cum să economisim benzina și motorina. Sfaturile lui Titi Aur
Cum să economisim benzina și motorina. Sfaturile lui Titi Aur
Demet Özdemir se află în vacanță aproape de România. Ce destinație a ales vedeta
Demet Özdemir se află în vacanță aproape de România. Ce destinație a ales vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Război în Iran, ziua 11: Bursa americană a închis în creștere după declarațiile lui Trump | Războiul, „o excursie pe termen scurt” în viziunea președintelui SUA
Război în Iran, ziua 11: Bursa americană a închis în creștere după declarațiile lui Trump | Războiul, „o... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Anunțul special făcut de Dana Rogoz despre fiul ei. Ce a dezvăluit actrița cu mândrie despre Vlad și ce imagini rare a făcut publice: „Sunt foarte emoționată...”
Anunțul special făcut de Dana Rogoz despre fiul ei. Ce a dezvăluit actrița cu mândrie despre Vlad și ce imagini... Elle
Ramona Olaru este tratată ca o prințesă! Cum a fost așteptată acasă de iubitul pe care îl ține ascuns
Ramona Olaru este tratată ca o prințesă! Cum a fost așteptată acasă de iubitul pe care îl ține ascuns Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețeta mucenicilor tradiționali muntenești, fierți într-un sirop aromat
Rețeta mucenicilor tradiționali muntenești, fierți într-un sirop aromat HelloTaste.ro
Cea mai vulnerabilă țară din Europa la războiul din Iran. Efectele se văd deja. „Oamenii se gândesc de două ori dacă să mai vină aici”
Cea mai vulnerabilă țară din Europa la războiul din Iran. Efectele se văd deja. „Oamenii se gândesc de două... Antena3.ro
Primele imagini cu un iPhone pliabil au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitorul smartphone
Primele imagini cu un iPhone pliabil au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitorul smartphone useit
Decizia radicală luată de Ilie Bolojan în privința Oanei Țoiu. Ce a cerut Sorin Grindeanu
Decizia radicală luată de Ilie Bolojan în privința Oanei Țoiu. Ce a cerut Sorin Grindeanu BZI
În febra tăierilor bugetare, Guvernul a blocat și angajările profesorilor
În febra tăierilor bugetare, Guvernul a blocat și angajările profesorilor Jurnalul
Horoscopul dușmanului ascuns: De ce zodii trebuie să se ferească Taurul în 2026?
Horoscopul dușmanului ascuns: De ce zodii trebuie să se ferească Taurul în 2026? Kudika
Iranul a atacat NATO cu o rachetă balistică. Detalii de ultimă oră
Iranul a atacat NATO cu o rachetă balistică. Detalii de ultimă oră Redactia.ro
O treime dintre șoferi a uitat regulile rutiere. Statisticile examenului de redobândire permis
O treime dintre șoferi a uitat regulile rutiere. Statisticile examenului de redobândire permis Observator
Cauze ale icterului. De ce poate apărea îngălbenirea pielii
Cauze ale icterului. De ce poate apărea îngălbenirea pielii MediCOOL
Tartă sărată cu spanac, roșii cherry și brânză. Rețeta unui aperitiv spectaculos
Tartă sărată cu spanac, roșii cherry și brânză. Rețeta unui aperitiv spectaculos HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Crizele de furie ale copiilor mici sunt bune pentru dezvoltarea lor, arată cele mai recente studii
Crizele de furie ale copiilor mici sunt bune pentru dezvoltarea lor, arată cele mai recente studii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele mai așteptate jocuri video din 2026. Titlurile preferate de milioane de fani
Cele mai așteptate jocuri video din 2026. Titlurile preferate de milioane de fani UseIT
Turtă dulce de post. Desert aromat fără ouă și lapte pentru Postul Paștelui 2026
Turtă dulce de post. Desert aromat fără ouă și lapte pentru Postul Paștelui 2026 Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x