Antena Căutare

Momente tulburătoare! Mamele Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu abia și-au stăpânit lacrimile! Au ieșit pe stradă! „Le vom avea acasă!” - VIDEO

Momente cumplite pentru familiile Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu! Au ieșit în stradă, alături de zeci de oameni, duminică, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a protesta faţă de procurorii care au anchetat cazul Caracal.

Zeci de oameni, între care colegii, părinții şi unchiul Alexandrei Măceșanu, Alexandru Cumpănaşu. s-au adunat, duminică la prânz, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la acest protest.

Printre cei prezenţi la protest se află şi mama Luizei Melencu, dar și bunicii fetei.

Oamenii susțin că Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu trăiesc şi cer ca fetele să revină acasă.

„Vrem să ne găsească fetele. Să meargă să ne găsească fetele, nu să le caute moarte”, a spus mama Alexandrei Măceșanu.

„Speranța nu o să ne-o ia nimeni! Și într-o bună zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va împlini visul nostru de a vedea fata acasă, de a o găsi! Ne pot spune ce ne-ar spune! Sunt numai minciuni!”, a adăugat ea.

„Trebuie să avem putere de luptă. Vom veni de fiecare dată când va fi nevoie! Sperăm să se facă dreptate. Oricum, ei știu ce s-a întâmplat cu aceste fete și vom lupta să aflăm adevărul”, a spus și mama Luizei Melencu.

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Gheorghe Dincă pentru săvârşirea a opt infracţiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol - două infracţiuni, omor calificat - două infracţiuni şi profanarea de cadavre sau morminte - două infracţiuni.

De asemenea, complicele lui Dincă, Ştefan Risipiceanu, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

După confirmarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Olt.

Jandarm dezlănțuit, la Cluj-Napoca! A snopit în bătaie un bărbat și a fost filmat! Atenție, imagini ce vă pot afecta emo... Rezultate Loto 6/49 de duminică, 2 februarie 2020! Acestea sunt numerele extrase!...
Parteneri
Zodiile care își găsesc iubirea târziu în viață. 5 nativi care află târziu cine le este perechea
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x