Live acumSerial: Grand Hotel (SUA 2019)
Prime Time 20:30Poftiti pe la noi: Poftiti la circ

A filmat-o făcând amor și a șantajat-o cu imaginile! O fostă balerină din Timișoara, momente înfiorătoare! Ce a forțat-o să facă fostul iubit este scandalos! „Va fi nenorocire”

O fostă balerină a Operei Naţionale Timişoara a fost șantajată de fostul ei iubit cu imagini din timpul unor partide de amor pe care le-au avut împreună. Bărbatul a și acționat exact cum a promis, atunci când ea a refuzat să îi mai facă pe plac.

O fostă balerină a Operei Naţionale Timişoara a fost șantajată de fostul ei iubit cu imagini din timpul unor partide de amor pe care le-au avut împreună. Bărbatul a și acționat exact cum a promis, atunci când ea a refuzat să îi mai facă pe plac.

Fosta balerină și bărbatul care a șantajat-o cu imagini din timpul partidelor de amor s-au cunoscut în 2017, pe când erau colegi la Opera Naţională Timişoara. Atunci, ea era balerină, iar el, solist. Au avut împreună o relaţie amoroasă care a început să se destrame după ce femeia şi-a schimbat locul de muncă, angajându-se la o companie privată.

Pentru ce a fost șantajată ballerina de fostul ei iubit

Șantajul a început în august 2018, când fosta balerină a decis să de despartă de partenerul ei. Bărbatul a ameninţat-o că, dacă nu vor continua întâlnirile, va distribui pe Internet imagini compromiţătoare cu ea - poze şi filmuleţe cu partidele lor de amor, pe care fosta parteneră acceptase să le facă în timpul relaţiei.

„Inculpatul i-a transmis persoanei vătămate că aşteaptă ca aceasta să-l caute şi să accepte să rămână prieteni cu beneficii (formulă indirectă, folosită atunci când două persoane consimt să aibă strict o relaţie sexuală fără alte implicări emoţionale), în caz contrar urmând să facă publice imaginile compromiţătoare cu aceasta la locul de muncă al tatălui ei, precum şi la locul acesteia de muncă. De asemenea (...) inculpatul i-a transmis persoanei vătămate că dacă în următoarele șase luni aceasta şi-ar fi făcut vreun iubit, ar fi urmat să se petreacă lucruri neplăcute”, se arată în considerentele sentinţei penale n.r. .2687/2019, pronunţată de Judecătoria Timişoara (www.rolli.ro), potrivit adevarul.ro.

Bărbatul i-a spus fostei partenere că dacă nu dă curs solicitărilor sale, „o să fie nenorocire”.

La insistenţele individului, de teama distribuirii înregistrărilor, femeia a acceptat să se întâlnească în continuare cu fostul partener. Într-una dintre aceste întâlniri, cei doi au mai avut o partidă de amor, dar ea i-a precizat că nu vrea să își reia relația cu el.

„Cu prilejul uneia dintre întâlnirile de după momentul despărţirii, între cele două părţi s-a consumat şi un episod amoros, fapt care a întărit convingerile inculpatului că relaţia amoroasă ar fi reînceput. Ulterior acestui episod amoros, persoana vătămată i-a învederat inculpatului că, deşi s-a consumat acel moment intim între ei, în continuare nu doreşte să reia relaţia amoroasă cu acesta. (...) Cu privire la aceste filmuleţe şi fotografii intime, victima a învederat că au fost captate cu acordul acesteia, pe timpul relaţiei dintre ea şi inculpat, la insistenţele acestuia, dorind să-i satisfacă astfel unele fetişuri”, se arată în considerentele sentinţei penale n.r. .2687/2019, pronunţată de Judecătoria Timişoara (www.rolli.ro).

Șantajul a continuat pe Facebook Messenger, astfel încât atunci când femeia nu putea da curs întâlnirilor intime sau nu dorea, bărbatul revenea cu ameninţările legate de distribuirea către alte persoane a imaginilor şi filmărilor intime cu aceasta.

„Conform aceleiaşi declaraţii aparţinând victimei, inculpatul devenise insistent cu mesaje, apeluri telefonice şi vizite neanunţate atât la domiciliul acesteia, cât şi la locul de muncă, fapt pentru care numita (...) a consimţit la consumarea de noi acte sexuale cu inculpatul doar pentru a se asigura că filmuleţele şi fotografiile compromiţătoare pentru aceasta nu urmau a fi distribuite”, se mai arată în considerentele deciziei citate.

„Te voi face vedetă în cadrul companiei”

În data de 26 noiembrie 2018, bărbatul a invitat-o pe fosta balerină la locul lui de muncă de la Opera Naţională Timişoara. Femeia a sperat că de data aceasta va reuşi să-l determine să renunţe la şantaj şi să şteargă imaginile compromiţătoare. Pentru că nu a mai acceptat niciun episod intim şi i-a spus categoric că relaţia lor rămâne închisă şi că nu mai doreşte să discute şi să se întâlnească iar cu acesta, cei doi s-au despărţit în termeni tensionaţi.

După nici o săptămână, bărbatul şi-a pus în practică ameninţările şi a distribuit imaginile către trei persoane, între care şi doi bărbaţi cu care individul bănuia că fosta parteneră ar fi avut raporturi intime pe timpul relaţiei lor amoroase. Mai mult, le-a precizat acestora că „o va face vedetă în cadrul companiei (n.r. - firma la care femeia îşi mutase locul de muncă)”.

Ulterior, femeia a fost contactată în mai multe rânduri de pe numere necunoscute sau ascunse şi urmărită de bărbat.

„Inculpatul s-a prezentat în mai multe rânduri în apropierea adresei de domiciliu a persoanei vătămate, situaţie care s-a repetat pe parcursul a mai bine de o lună, după data de 02.12.2018 şi până pe data de 11.01.2019, dată când persoana vătămată, dar şi tatăl acesteia, l-au văzut pe inculpat aşteptând în autoturismul său în apropierea locuinţei ei. (...) După ce inculpatul a constatat că a fost observat, s-a pus în mişcare, circulând cu viteză redusă prin faţa casei acesteia”, se mai arată în considerentele sentinţei pronunţate de Judecătoria Timişoara (www.rolli.ro).

Ce pedeapsă a primit bărbatul pentru șantaj

Balerina a decis în cele din urmă să-l reclame la Poliţie. Audiat în calitate de suspect, bărbatul nu a dorit să ofere nicio declaraţie şi nici nu a răspuns întrebărilor adresate de către organele de poliţie judiciară. În faţa instanţei însă, inculpatul, în vârstă de 37 de ani, a recunoscut în totalitate comiterea faptei.

Instanţa de fond, Judecătoria Timişoara, l-a condamnat, în august 2019, la un an şi o lună de închisoare cu amânarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani şi la plata sumei de 5.000 de euro daune morale (femeia ceruse 30.000 de euro). Decizia nu este însă definitivă.

Recomandari