Antena Căutare

O familie din Câmpulung a descoperit o viperă în mijlocul locuinței. Care este procedura în astfel de situații

O familie din Câmpulung s-a trezit în casă cu un șarpe veninos. Din fericire, proprietarii au cunoscut procedura în astfel de situații și au apelat 112.

O familie din Câmpulung a descoperit o viperă în mijlocul casei | Shutterstock

Membrii unei familii din Câmpulung s-au trezit cu o viperă în mijlocul locuinței, au sunat la 112, iar jandarmii au venit la fața locului pentru a îndepărta șarpele veninos, potrivit ziaruldinmuscel.ro. Din fericire, oamenii văzuseră la televizor că în momentul în care o viperă intră în locuință trebuie anunțate autoritățile. Reptila nu trebuie atinsă.

Citește și: Un bărbat care zbura cu avionul a vrut să mănânce, dar când a privit farfuria a încremenit de spaimă. Peste ce a putut să dea

Autoritățile îi avertizează pe turiști asupra faptului viperele s-au înmulțit în ultima perioadă și au ajuns chiar să intre în locuințe.

Reprezentanții Salvamont Argeș au transmis pe Facebook informații referitoare la conduita care trebuie adoptată în cazul întâlnirii cu o reptilă veninoasă. Autoritățile îi avertizează pe români să nu atingă reptilele.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: O femeie a vrut să-și cumpere o pungă de popcorn de la supermarket și a avut parte de surpriza vieții ei. Ce a găsit în interior

Viperele nu atacă decât dacă sunt atinse sau surprinse, spun autorițile amintind de faptul că trei sferturi dintre victimele acestor reptile au fost imprudente și au decis să le atingă. Vipera este singura specie de șarpe veninos existentă în România.

Ce trebuie să faci dacă întâlnești o viperă

"Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi sunt imprudente.

Citește și: Reptila bizară, cu două capete, care a fost găsită în grădina unui bărbat. Ce e și cum arată exemplarul mutant, extrem de rar

Şerpii veninoşi nu atacă decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone in care există şerpi, îmbrăcaţi haine ce va acoperă picioarele. Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul.

Dacă aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru că, în general, se îndepărtează singur", se arată în mesajul de pe Facebook.

Citește și: Un bărbat stătea pe canapea atunci când a auzit un sunet bizar. A dat pernele deoparte și a încremenit de spaimă. Peste ce a dat

Singurele specii de șerpi veninoși din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul țării, mai puțin în centrul și sudul Munteniei și Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la peste altitudinea de 2000 de metri", se mai arată în mesaj.

Citește și: O mamă a comandat mâncare și a avut o surpriză neplăcută când a deschis pachetul. Obiectul dezgustător care se afla înăuntru

Prezența șerpilor în cele mai neașteptate locuri este din ce în ce mai frecventă în mai multe țări. Anul trecut, o tânără din Australia a găsit un șarpe pe raftul unui supermarket.

Tații, obligați prin lege să stea în concediu parental. Cât timp vor avea liber de la muncă, conform unei noi directive ... (P) Surprizele plăcute, pielea catifelată și corpul tonifiat au o singură adresă: The Clinique Herăstrău...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant dentar?
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli trebuie să respecte
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x