Ar putea sa se planga, dar nu o face. Ar putea sa-si blesteme soarta. Dar nu o face. Astazi, e mai aproape de telul lui decat era ieri. Andrei munceste sa-si cladeasca un viitor. Nu-si cunoaste parintii. Ai lui l-au adus pe lume si l-au abandonat. Ar putea sa-i urasca, dar nu o face.
Spera ca celor condamnati la aceeasi soarta sa le fie mai bine. Acum, lupta pentru viitorul lui. Mai ales ca, la randul lui, a fost la un pas sa-si piarda viitorul. Deznadajduit, fara sa aiba pe umarul cui sa planga, Andrei a cazut in capcana drogurilor. Si aproape ca s-a inecat in bezna celor doua minute de fericire: "Inainte si acum se poate, ca si acum ca mai sunt legale. Etonobotanicele. Consumam foarte putin acele droguri, care sunt considerate droguri usoare, dar nu e adevarat".
A fost cea mai grea piatra de hotar din viata lui. Mai grea decat viata in centrul de plasament, mai grea decat intalnirea cu parintii. Si nu, nu a fost o intalnire reala.
Dar la Centru Concordia nu e un nimeni. E Andrei. E baiatul mereu cu zambetul pe buze. E baiatul care-i invata pe cei mici sa danseze: „Am copii cu care lucrez si pe care ii invat sa danseze si ma simt si eu altfel cand invat pe altcineva ceea ce stiu eu sa fac cel mai bine”.
Pana atunci, insa, invata. Alaturi de alte zeci de tineri. Pentru noi, cei care privim din exterior, sunt doar cativa oameni care invata sa fie brutari. Pentru ei, cei de la scoala
Concordia, e o sansa mai mare decat oricare alta pe care au primit-o vreodata. Aici, la scoala din Ploiesti, invata sa fie bucatari, patiseri sau cofetari.
Viata lui Constantin e mai ceva decat un roman de-al lui Charles Dickens. A crescut intr-un centru de plasament. Fara sa stie cine-i este mama, fara sa-i spuna nimeni ca are un frate geaman.
“Pe la vreo noua ani, aflu ca mai am un frate geaman. Dupa aia, ne desparte. Adica ne desparte, adica ne infieaza cineva in america, o familie din america, stam un an de zile si pe urma pe mine ma aduce in romania si el ramane acolo”, spune Constantin.
Avea mii de intrebari. Toate au ramas fara raspuns. La 16 ani, viata i-a mai dat o palma dupa ceafa: “Am stat la caminul de baieti pana pe la 16 ani. La 16 ani, va dati seama, am inceput sa ma maresc, anturaje, chiuleam de la scoala. si m-au dat afara de la camin, ca nu mai suportau. Am stat pe strada. De la 16 ani pana pe la 18 ani, am stat pe strada”.
La varsta la care unii conduc prima masina sau intra la facultate, Constantin a intrat la puscarie. A fost eliberat dupa doi ani. Abia atunci si-a cunoscut mama.
Familia si-a gasit-o la Ploiesti, unde a invatat ca niciun vis nu e imposibil, daca muncesti suficient.
Viitorii asistenti medicali fac cursuri la zi doar in teorie... Observator Special: In scoli, religia este facultativa si obligatorie, in acelasi timp...
