Antena Căutare

Percheziţii la balastiere din judeţele Arad şi Bihor/ Firmele sunt suspectate de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis şi efectuarea de lucrări fără autorizare

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Arad au făcut 17 percheziţii în balastiere din judeţele Arad şi Bihor, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis şi efectuarea de lucrări fără autorizare.

Potrivit PoLiţiei Române, activităţile, efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-au desfăşurat în 3 locaţii din judeţul Arad şi 14 în judeţul Bihor şi au vizat identificarea şi ridicarea de probe privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau autorizaţie şi efectuarea de lucrări pe malul râului Mureş fără autorizare.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente şi înscrisuri necesare stabilirii probatoriului, iar 9 persoane urmează să fie audiate.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul I.P.J. Bihor, serviciilor de investigaţii criminale şi criminalistic din cadrul I.P.J. Arad, precum şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Sursa : news.ro

Otilia-Florina a dispărut de două luni! Părinții, apel disperat pentru cei care știu ceva despre minora de 14 ani... STS a instalat echipamente care îmbunătăţesc comunicarea pe staţii radio în metrou/ Timpul de intervenţie al echipajelor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x