Antena Căutare

Prețuri record în piețele din România. Cât a ajuns să coste un kilogram de carne sau de cârnați în macelarii

Prețul produselor alimentare s-a dublat față de aceeași perioadă a anunlui trecut. Ce spun specialiștii.

Prețul unui kilogram de carne de vită a crescut cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. | Shutterstock

Efectele inflației au început deja să se simtă în buzunarele românilor. Piața românească se confruntă cu o creștere masivă a prețurilor. La o simplă sesiune de cumpărături, românii sunt nevoiți să plătească dublu, față de acum câteva luni și potrivit speciliștilor, lucrurile vor mai sta așa o vreme.

Cât a ajuns să coste un kilogram de carne în măcelării

În ultimele luni, prețurile au explodat indiferent de industria despre care vorbi. De la carburanți, la produse alimentare sau alte sevicii, româniii sunt nevoiți acum să scoată din buzunar. Valorare unui coș de cumpărături banale care în urmă cu câteva luni era de aproximativ 300 de lei, se ridică acum la 500 de lei, potrivit Cancan.ro.

Potrivit aceleiași surse, un kilogram de carne de vită s-a scumpit cu 40% față de aveeași perioadă a anului trecut. În prezent, un singur kilogram de carne costă, în măcelării, 40 de lei.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci zilnic carne roșie. Uite ce spun cele mai recente studii ale specialiștilor

„Preţurile depind de domeniu. De exemplu, la porcine preţul a crescut pentru că nu mai sunt ferme la noi în ţară şi foarte multe vin de afară, iar preţul este dictat de acolo. Vită şi oaie nu se mai găseşte, sau e din ce în ce mai greu de procurat. La vită şi la oaie, e undeva la 35- 40% faţă de anul trecut”, a explicat proprietarul unei carmangerii.

Citește și: Suma exorbitantă pe care patronii de restaurante o cer pentru o ciorbă pe litoralul românesc. Reacția ministrului Turismului

În același timp, un kilogram de cârnați costă și 50 de lei, iar un kilogram de telemea veche de oaie are ajunge la 48 de lei. Și ardeii capia, pe care gospodinele îi coc, an de an, la începutul toamnei, costă acum 11 lei.

În ceea ce privește roșiile de sezon, la care poftesc cu toții, un kilogram se vinde cu peste 6 lei.

Inflația a sărit de 15% și va mai rămâne așa câteva luni bune

Inflația, măsurată prin avansul prețurilor de consum, a sărit de 15% în luna iunie 2022, cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani, transmite Mediafax.ro. Cu toate acestea, față de lunile anterioare, creșterea a încetinit, însă asta nu însemnă că majorarea prețurilor se apropie de final.

Citește și: Cât mai merge darul la nuntă în 2022. Câți bani ar trebui să pui în plic și cum calculezi suma în funcție de meniu

Vârful de inflaţie va fi atins, cel mai probabil, în trimestrul trei al acestui an în condiţiile în care s-a materializat scenariul de risc publicat în primăvară de Banca Naţională, consideră purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu.

Citește și: Cât timp rezistă carnea tocată de vită în frigider. Află cum trebuie depozitată

„Vârful de inflaţie va fi atins probabil în trimestrul trei. Scenariul nostru principal pe care l-am publicat în primăvară vorbea despre un vârf în lunile iunie, iulie, dar aveam şi un scenariu al doilea, de risc, cu multe elemente care ar fi presupus riscuri suplimentare. Din păcate s-a materializat acel scenariu. Toate riscurile pe care le-am pus, de la preţurile la combustibil, la materii prime, în creştere pe plan mondial, o perioadă agricolă cu anumite dificultăţi, continuarea războiului din Ucraina şi alte câteva pe plan intern s-au materializat şi, în consecinţă, vârful din trimestrul acesta se mută probabil în trimestrul al treilea", a Dan Suciu, la Digi24

De ce se claxonează la nunți și înmormântări. Care sunt motivele pentru care alaiul de mașini claxonează insistent... 12 ani de la moartea Mădălinei Manole. Mesajul fratelui artistei, Marian Manole, în ziua în care sora sa ar fi împlinit ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x