Antena Căutare

UPDATE. Carmen Dan: „O persoană a murit, celelalte două au șanse minime de supraviețuire”

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi seară, că unul dintre cei trei militari rămaşi încarceraţi în camionul răsturnat într-o prăpastie din Argeş a murit şi a precizat că nu se ştie dacă ceilalţi doi sunt încă în viaţă

UPDATE 01:20: Ministrul de Interne Carmen Dan: „Nu avem încă o confirmare pentru cele două persoane încarcerate că sunt decedate, dar sunt puține șanse de supraviețuire. Se lucrează în continuare la descarcerare”.

UPDATE 00:01: Potrivit unor informații neoficiale, se pare că cele trei persoane încarcerate în cabina camionului AU MURIT. Știrea nu a fost confirmată de către autorități.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi seară, că unul dintre cei trei militari rămaşi încarceraţi în camionul răsturnat într-o prăpastie din Argeş a murit şi a precizat că nu se ştie dacă ceilalţi doi sunt încă în viaţă, informează News.ro.

Raed Arafat a mai spus că şapte dintre militarii răniţi care au fost şcosi din camion sunt transportaţi spre spitalul din Câmpulung, iar de la Bucureşti au plecat deja ambulanţe pentru transport victime multiple pentru a-i prelua apoi.

Alţi doi răniţi vor fi duşi la un spital din Braşov.

Camionul în care se aflau 13 militari de la Batalionului 30 Vânători de Munte s-a răsturnat într-o prăpastie, joi, în jurul orei 21.55, în apropiere de localitatea Valea Urdei, din judeţul Argeş.

Camionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara şoselei, precizează IGSU.

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, secretarul de stat Mircea Duşa şi generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, se află în drum spre locul accidentului.

Primele imagini de la fața locului în care camionul militarilor s-a răsturnat în prăpastie!... ARMATA ROMÂNĂ E ÎN DOLIU! Camion răsturnat în prăpastie în Argeş: Trei militari au murit. Maşina ar fi rămas fără frâne...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x