Antena Căutare

Cei care vor staționa neregulamentar pe străzile din București vor avea probleme! Ce a hotărât Primăria Capitalei

Pe site-ul Primăriei Bucureşti a fost publicat un proiect de hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului București.

Pe site-ul Primăriei Bucureşti a fost publicat un proiect de hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului București.

De această operaţiune se va ocupa Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti S.A., iar activitatea va avea loc 24 din 24 de ore. Proiectul de hotărâre este supus dezbaterii publice timp de 30 de zile lucrătoare, termenul fiind 8 februarei 2019.

Constantarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, precum şi dispunerea măsurii de ridicare se va face de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori de către poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţiei Locală.

Agenţii constantatori vor înregistra foto sau video zona staţionării vehiculului, consemnând această în procesul verbal de constatare a contravenţiei şi dispun în scris aplicarea măsurii de ridicare printr-o Dispoziţie de Ridicare.

Dispoziţia de ridicare conţine data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul, numele şi prenumele agentului constatator şi instituţia din care face parte, indicarea temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video, menţiuni privind avariile vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Înainte de ridicare, agentul constatator va fotografia vehiculul şi va completa fişa privind starea vehiculului. Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea lui, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare.

Tariful ridicării este de 200 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată până la 5 tone, inclusiv. Peste această greutate, taxa ridicării este de 270 de lei.

Tariful de transport al maşinii ridicate este de 150 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată până la 5 tone, inclusiv. Peste această greutate, taxa ridicării este de 200 de lei.

Tariful de depozitare este de 150 de lei pe zi, calculată din momentul depozitării efective. Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu data şi ora depozitării, nefracţionat.

Plata tarifelor de ridicare, transport şi depozitare se va efectua către operatorul activităţii, adică Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti.

Sursa: Mediafax

Metrorex a făcut anunțul! Care va fi programul metroului în perioada sărbătorilor, inclusiv în noaptea de revelion... Caz cutremurător la Botoșani! Un bebeluș nou-născut este adus în stare extrem de gravă la spital după ce mama sa l-a lăs...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x