Antena Căutare

Simona Halep va evolua cu Bianca Andreescu, luni, nu înainte de ora 14.00, în primul meci la Turneul Campioanelor

Simona Halep, locul 5 WTA, va juca luni, nu mai devreme de ora 14.00, în primul meci în Grupa Violet la ediţia din acest an a Turneului Campioanelor, la Shenzhen, împotriva sportivei canadiene de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial.

Cele două sportive nu au mai fost adversare.

În celălalt meci din grupă se întâlnesc, tot luni, de la ora 12.30, sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, şi ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, deţinătoarea trofeului.

Meciurile vor fi transmise de Digisport.

Finala sezonului s-a mutat din acest an de la Singapore la Shenzhen. Schimbarea nu presupune numai locul, ci şi dublarea premiilor totale, de la 7 la 14 milioane de dolari.

Câştigătoarea WTA Finals va încasa cel mai mare premiu din istoria tenisului, 4,75 de milioane de dolari, mai mult decât campioana de la US Open, care deţine recordul până atunci, cu 3,85 de milioane de dolari. Condiţia pentru a primi cele aproape cinci milioane de dolari este ca jucătoarea campioană să câştige toate meciurile din faza grupelor.

Sursa : news.ro

Gata, este oficial! Vârsta de pensionare s-a redus considerabil. În ce condiții vor ieși la pensie bărbații la 50 de ani... Mărturisiri cutremurătoare făcute de femeia desfigurată de un polițist căruia i-a refuzat avansurile: ”Mi-a spus că ies ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x