Antena Căutare

Superstiții de Crăciun: Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine și să ai noroc în noul an

Așteptat cu nerăbdare de oameni de toate vârstele, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine și are o însemnătate deosebită pentru credincioși. De aceea, dacă ești o persoană care crede în semne, iată câteva superstiții de care ar trebui să ții cont:

Așteptat cu nerăbdare de oameni de toate vârstele, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine și are o însemnătate deosebită pentru credincioși. De aceea, dacă ești o persoană care crede în semne, iată câteva superstiții de care ar trebui să ții cont:

Ca să fii sigură că-ți va merge bine tot anul, fă cel puțin un cadou în Ajunul Crăciunului și împodobește-ți casa cu vâsc. Evident, în ziua de Crăciun e musai să-ți săruți partenerul sub vâsc, căci se spune că aduce noroc și fericire.

Mănâncă mere în Ajunul Crăciunului și vei fi sănătoasă tot anul. Evident, aceste fructe nu trebuie să-ți lipsească de pe masă nici pe 25 decembrie.

În prima zi a Crăciunului, spală-te pe față cu apa în care ai pus un ban de argint. Așa, te vei bucura de sănătate în anul următor.

Nu stinge lumânările aprinse în noaptea de Crăciun, ci lasă-le să se stingă singure, pentru a avea un an bun.

Chiar dacă ți-ai achiziționat niște încălțări și ești nerăbdătoare să le porți, nu o fă în zilele de Crăciun.

Ascultă colindele şi răsplăteşte-i pe urători cu niște colaci, nuci, mere sau bani. Cel ce nu primește colindătorii și nu îi recompensează nu va avea în viitor recoltă bună și nici belșug în casă.

În zilele de Crăciun nu se spală, nu se face curăţenie şi nu se coase. Dacă munceşti îţi vei alunga singur norocul din casă. Dacă dai cu mătura a doua zi de Crăciun, du gunoiul la pomi, ca să-i ajute să fie roditori.

Ca să te bucuri de tăinicie, bradul nu trebuie să-ți lipsească din casă. Mai mult de atât, e musai să fie așezat în același loc ca și anul trecut, altfel vei avea parte de piedici.

24 Decembrie 1989: Ajun de Crăciun însângerat şi tribunal pentru Ceauşescu... Programul Metrorex de Crăciun. Cum vor circula metrourile de pe cele patru magistrale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Locuitorii unei insule din Portugalia sting luminile timp de cinci nopți în fiecare toamnă. Motivul din spatele acestui obicei
Locuitorii unei insule din Portugalia sting luminile timp de cinci nopți în fiecare toamnă. Motivul din spatele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum poți descoperi camerele de supraveghere ascunse într-o cameră de hotel sau într-un apartament, folosind doar telefonul mobil
Cum poți descoperi camerele de supraveghere ascunse într-o cameră de hotel sau într-un apartament, folosind doar...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x