Antena Căutare

Tratatul de la Roma, care a pus bazele Uniunii Europene, a avut numai prima şi ultima pagină tipărite. Cele șase state fondatoare au semnat niște pagini goale

Cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene au aprobat oficial Tratatul de la Roma, punând bazele blocului comunitar, în urmă cu aproximativ 60 de ani, semnând o serie de pagini goale, relatează AFP.

Cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene au aprobat oficial Tratatul de la Roma, punând bazele blocului comunitar, în urmă cu aproximativ 60 de ani, semnând o serie de pagini goale, relatează AFP.

Povestea remarcabilă a zilei care a marcat o piatră de temelie în istoria europeană a fost dezvăluită de corespondentul britanic David Willey, într-un interviu pentru AFPTV, înainte de ceremoniile organizate sâmbătă la Roma la 60 de ani de la semnarea acordului. Willey, un reporter de 24 de ani la semnare, a fost trimis de agenţia Reuters să acopere un eveniment de care presa britanică nu era foarte interesată.

“Eram începător în redacţie (…), nu o considerau o poveste importantă”, îşi aminteşte Willey, care a lucrat ca jurnalist BBC la Roma şi Vatican timp de 35 de ani.

Tratatul care a creat ceea ce se numea atunci Comunitatea Economică Europeană (CEE) a fost semnat pe 25 martie 1957, de Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi Germania de Vest. Marea Britanie, care nu a avut nimic de-a face nici cu Tratatul de la Roma, nici cu acordul semnat în aceeaşi zi pentru crearea Comunităţii Europene pentru Energie Atomică, nu a fost consultată şi nici nu a fost interesată de evenimente.

Articolul continuă după reclamă

“The Times i-a acordat o treime de coloană pe pagina a opta”, îşi aminteşte Willey.

TRATATUL ARUNCAT LA GUNOI

“Am aflat după aceea că Tratatul de la Roma, documentul original, a avut pagini goale, pentru că tratatul a fost pus la punct foarte repede, iar italienii nu erau foarte organizaţi, astfel că documentul în sine a trebuit completat după aceea”, a spus fostul reporter Reuters.

Albert Breuer, unul dintre organizatorii ceremoniei de semnare, a confirmat informaţia pe un site UE. “Nu am putut tipări la timp decât prima şi ultima pagină din două volume groase. Între ele nu era nimic altceva decât pagini goale”, a scris el.

Potrivit lui, vina nu a fost a italienilor, ci a autorităţilor elveţiene, care au întârziat trenul care aducea documentele la Roma, dar şi a oamenilor de serviciu din clădirea din Roma unde experţii lucrau, care au confundat proiectele de acord cu gunoi şi le-au aruncat.

Tratatul a fost semnat în Sala degli Orazi e Curiazi a Palazzo dei Conservatori, unul dintre palatele renascentiste din Piazza del Campidoglio, proiectată de Michelangelor. Willey, în vârstă de 84 de ani, îşi aminteşte încă de scena din urmă cu 60 de ani: diplomaţi stăteau sub rescele maiestuoase care prezentau bătălia epică dintre şase luptători.

“Toată lumea era îmbrăcat destul de formal, în costume negre. S-au ţinut multe discursuri”, a spus el râzând şi precizând că în acea perioadă era “foarte puţină securitate, foarte puţină birocraţie”. “Pur şi simplu am mers şi am văzut semnarea”, a adăugat el.

Sursa: news.ro

Veste bună pentru părinți! Copiii cu vârsta de sub trei ani pot fi scoşi de la plata întreţinerii... Ar fi de râs dacă nu e de plâns! O comoară descoperită în România a fost aruncată la... gunoi!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x