Antena Căutare

Un pacient cu Covid-19 internat la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală a refuzat să poarte mască, tuşind spre cadrele medicale / El şi-a schimbat comportamentul după ce a fost anunţat că i se va face reclamaţie

Un pacient infectat cu Covid-19, internat la Spitalul "Victor Babeş” din Capitală, a refuzat să poate mască pentru a proteja cadrele medicale, tuşind către acestea şi spunându-le că este obligaţia lor să îl îngrijească. După ce conducerea spitalului l-a anunţat că va depune reclamaţie şi va face public comportamentul lui, pacientul a început să se conformeze regulilor, spune managerul Spitalului "Victor Babeş" din Bucureşti, Emilian Ioan Imbri.

"Dumnealui şi-a scos masca de câteva ori la rând când au intrat să-l îngrijească şi a tuşit spre ei spunând că este obligaţia noastră, a cadrelor medicale, să-l facă bine. I-am transmis domnului că, în momentul în care va părăsi spitalul, va avea din partea unităţii noastre o reclamaţie. Nu este vorba de plângere penală, pentru asemenea lucruri nu trebuie să faci plângere penală, că va avea o reclamaţie şi că voi face public acest comportament care, la vârsta şi la pregătirea domnului, îl face de ruşine, cum spune poporul nostru", a afirmat managerul Spitalului "Victor Babeş", Emilian Ioan Imbri, marţi, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Plus. El a precizat că, începând de marţi, pacientul este "cuminţel” după ce, probabil, a fost sunat de acasă de către rude care i-au comunicat că în presă se scrie despre comportamentul lui.

Sursa : news.ro

Guvernul va rechiziționa fabrica de biocide ”Hexi Pharma”, închisă la ”Colectiv”. Armata o repune în funcțiune!!!... Graniţele s-ar putea închide pentru cetăţenii non-UE...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x