Antena Căutare

Un tren marfar a deraiat pe ruta Baia Mare - Dej. Traficul va fi întrerupt trei zile

Traficul feroviar pe ruta Baia Mare - Dej va fi întrerupt trei zile.Asta, după ce, azi noapte,zece vagoane ale unui tren marfar, încărcate cu sare, au deraiat în staţia Letca

Traficul feroviar pe ruta Baia Mare - Dej va fi întrerupt trei zile.Asta, după ce, azi noapte,zece vagoane ale unui tren marfar, încărcate cu sare, au deraiat în staţia Letca.Nu sunt victime, însă lucrările de refacere a infrastructurii afectate vor dura minimum trei zile, au declarat reprezentanţii CFR.

Potrivit sursei citate, zece vagoane din cele 29 ale garniturii au ieșit de pe șine, iar opt dintre acestea sunt răsturnate. O echipă operativă a ISU Sălaj este la fața locului, în zonă urmând a ajunge și o macara care să ridice vagoanele.

De asemenea, Lucian Jacodi a precizat că pasagerii trenurilor de călători care trebuiau să circule pe ruta respectivă au fost și vor fi preluați cu autocare până la reluarea traficului feroviar.

Atenție, șoferi! Poliția Română vine cu „surprize-surprize” moderne: radare cu laser. Nu ai cum să scapi!... O săptămână de vacanță pentru cei mici! În toamnă, școala începe pe 12 septembrie!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație dramatică pentru populația României. Numărul naşterilor a scăzut. Ce se petrece cu sporul natural
Situație dramatică pentru populația României. Numărul naşterilor a scăzut. Ce se petrece cu sporul natural
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Influencerul Makaveli, sub control judiciar. Ce faptă și-a recunoscut la audieri
Influencerul Makaveli, sub control judiciar. Ce faptă și-a recunoscut la audieri
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor Redactia.ro
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală:
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: "Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani" Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x