Antena Căutare

UPDATE! 24 Ianuarie, zi de sarbatoare a romanilor: Basescu, huiduit si la Focsani

Astazi, 24 ianuarie 2011, se implinesc 152 de ani de la Unirea Principatelor Romane. Cu aceasta ocazie, la Iasi a fost organizata o ampla manifestare, la care participa politicieni de la Putere si din Opozitie, inclusiv presedintele Traian Basescu.

UPDATE 15.45: Presedintele Traian Basescu a fost huiduit de multime si la Focsani

UPDATE 11.35: Prezenti la ceremonii, Crin Antonescu si Victor Ponta au facut o adevarata baie de multime. Cei doi lideri ai Opozitiei au strins miinile a zeci de participanti, cerindu-le sa aiba "curaj".

UPDATE 10.45: Si ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea, a fost huiduit in timpul ceremoniei de depunere a coroanelor

UPDATE 10.20: In momentul in care s-a anuntat ca in centrul Iasiului soseste seful statului, mai multi oameni aflati in multime au inceput sa huiduie. Fanfara a luat o scurta pauza din cauza agitatiei, dupa care a reluat Imnul. Huiduielile au continuat, insa, si in timp ce se rostea rugaciunea Tatal Nostru.

In 2009, cu prilejul celei de-a 150-a aniversari a Unirii Principatelor Romane, Jurnalul National a dat publicitatii un set de propuneri printre care figura si inserarea oficiala in calendar a zilei de 24 Ianuarie, ca zi de sarbatoare a romanilor. Au promis tot sprijinul membri ai Guvernului de atunci (precum fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu), iar presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat cu ocazia festivitatilor din 24 Ianuarie 2009 la Iasi ca "se va bate" pentru legiferarea lui 24 Ianuarie ca zi de sarbatoare oficiala a romanilor - fara ca prin aceasta sa se umbreasca in vreun chip sarbatorirea cu fast la 1 Decembrie a Zilei Nationale a Romaniei.

La 19 ianuarie 2010, Gheorghe Nechita, primarul municipiului Iasi declara ca a discutat cu rectorii Universitatilor din Iasi si cu presedintele Academiei Romane, filiala Iasi, Viorel Barbu, dar si cu profesorul de istorie Catalin Turliuc, pentru ca impreuna sa initieze o actiune de strangere de semnaturi, pe care sa le predea parlamentarilor ieseni, pentru ca ziua de 24 Ianuarie sa devina sarbatoare a romanilor.

Din nefericire, la trei ani dupa aceste propuneri si la 152 de ani de la Unirea Principatelor Romane promisiunile nu au fost inca onorate. Doua proiecte de legislative privind stabilirea zilei de 24 Ianuarie ca zi de sarbatoare oficiala au fost adoptate anul trecut de Senatul Romaniei, dar in prezent ambele se afla in dezbaterea Camerei Deputatilor, care este ca¬mera decizionala.

Lucrurile treneaza nejustificat la Camera Deputatilor, asa cum se intampla si la Primaria Capitalei cu o alta propunere a Jurnalului National: acordarea numelui Marelui Domnitor al Unirii, Cuza Voda, unei artere principale (Bulevardul Libertatii) din Bucurestiul pe care Printul Unirii insusi si l-a ales drept Capitala la 1859. Rugam consilierii generali si directorii din Primaria Capitalei sa lase explicatiile si motivele puerile ca nu se poate si sa rezolve doleantele bucurestenilor care prin mesajele lor au sustinut si sustin initiativa. Alexandru Ioan Cuza nu se gandea cand a facut Unirea ca o sa se gaseasca unii care nu sunt in stare sa-i dea numele unui bulevard sau unei piatete!

Asadar, ca un recurs pentru Romania, pentru promovarea acestor idei nationale extrem de importante, Jurnalul National reia argumentele istorice prezentate de istoricul Stelian Neagoe - intaiul initiator avenit, entuziast si consecvent al proiectului.

O zi pentru eternitatea romanilor. 24 Ianuarie 1859. Moment istoric decisiv pe drumurile de jertfe si glorii al luptei pentru desavarsirea unitatii noastre nationale statale. Atunci, Moldova si Muntenia s-au unit sub sceptrul alesului poporului - Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, marcand inceputul procesului vital de refacere a vechii Dacoromanii (atat de incercata de vicisitudinile vremilor).

Primul an al Unirii Principatelor Romane a fost sarbatorit deopotriva in Moldova, la 5 ianuarie 1860 (ziua urcarii Principelui Unirii pe Tronul voievodal al lui Stefan cel Mare) si in Muntenia, la 24 ianuarie (ziua cand alesul Moldovei a fost chemat si pe Tronul de peste Milcov al Viteazului infaptuitor pentru o clipa al Unirii de la 1600). Era un timp cand Domnitorul Alexandru Ioan I, penduland anevoie intre cele doua Guverne de la Iasi si Bucuresti, lupta din rasputeri sa obtina recunoasterea faptului implinit de mai-marii zilei: Puterile Garante si Suzerana.

Tot articolul, in Jurnalul National

VIDEO! Zeci de tineri audiati la Singeorz-Bai pentru consum si trafic de droguri... Traficul rutier, dat peste cap de ninsori si viscol. Vezi zonele afectate!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x