Antena Căutare

Zi "ADIO!" temperaturilor de vară! Vremea se răceşte. Prognoza meteo pentru zilele următoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna care tocmai a început. Potrivit acesteia, după temperaturile de vară pe care le-am avut în ultimele zile, începând de luni vremea se răcește semnificativ și vin ploile

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna care tocmai a început. Potrivit acesteia, după temperaturile de vară pe care le-am avut în ultimele zile, începând de luni vremea se răcește semnificativ și vin ploile

LUNI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 17 grade pe litoral. În jumătatea nordică a ţării, instabilitatea atmosferică va fi în creştere, iar mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse, averse însoţite de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi în zonele de munte, dar de scurtă durată şi în timpul averselor, când trecător va lua aspect de vijelie. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia pe arii restrânse, îndeosebi spre sfârşitul intervalului.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade.

MARȚI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va răci accentuat, astfel încât valorile termice se vor apropia de mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade. În cursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate şi vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, trecător însoţite şi de descărcări electrice, pe arii relativ extinse în centrul, estul şi sudul teritoriului şi izolat în rest. Izolat vor mai fi condiţii de grindină, iar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură cantităţile de apă pot fi însemnate. Seara şi noaptea, cerul va deveni variabil, iar aria ploilor se va restrânge spre regiunile sud-estice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar şi în Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Olteniei.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va răci accentuat, astfel încât valorile termice se vor apropia de cele climatologic normale pentru această dată. Cerul va prezenta înnorări, temporar accentuate mai ales după-amiaza şi seara, când se vor semnala averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

MIERCURI

ÎN ŢARĂ
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala averse, însoţite şi de descărcări electrice, local în nordul, centrul şi estul teritoriului şi izolat în rest. La munte, în general la peste 1700 m, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 22 de grade în Oltenia şi vestul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 1 şi 9 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane, unde vor fi condiţii de brumă.

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu o maximă în jurul valorii de 18 grade şi o minimă de 5…7 grade. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi condiţii pentru averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL 21.04.2016 ORA 09 – 24.04.2016 ORA 09

ÎN ŢARĂ
În cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată, în prima zi a intervalului în regiunile estice, apoi mai ales în cele vestice, centrale şi nord-vestice.

LA BUCUREŞTI
Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă.

Meteorologii avertizează: Vremea se schimbă radical! După temperaturile mult prea mari pentru această perioadă, vin furt... Un român din Milano le-a dat o adevărată lecție italienilor. Mai spune ceva!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x