Antena Căutare

Antrenorul secund al naţionalei Norvegiei despre copiii de pe Arena Naţională: O parodie

Per Joar Hansen, antrenorul secund al Norvegiei, a considerat drept o parodie prezenţa copiilor în tribunele Arenei Naţionale, în condiţiile în care stadionul ar fi trebuit să fie gol la meciul de marţi, în urma unei sancţiuni dictate de UEFA împotriva FRF pentru rasism.

Per Joar Hansen, antrenorul secund al Norvegiei, a considerat drept o parodie prezenţa copiilor în tribunele Arenei Naţionale, în condiţiile în care stadionul ar fi trebuit să fie gol la meciul de marţi, în urma unei sancţiuni dictate de UEFA împotriva FRF pentru rasism.

"Este o glumă a UEFA. Nu înţeleg cum este posibil să laşi atât de mulţi spectatori, şi adulţi, şi copii, la un meci la care trebuie să dai o pedeapsă. Copiii au fost instruiţi să facă zgomot cât mai mult. Li se transmitea de la megafoane ce să scandeze. Totul a devenit o parodie", a declarat "Perry" Hansen, potrivit cotidianului Dagbladet.

"Au pus copii şi adulţi în tribune. Este o sancţiune zero! Este o mare glumă. Este uimitor că au putut face aşa ceva, că li s-a permis. Asta nu e o pedeapsă. Nu ajută combaterii rasismului. Este o bătaie de joc la adresa a ceea ce se întâmplă tot timpul în fotbal. Singurul lucru care ar ajuta ar fi să suspenzi echipele ţărilor care fac aşa ceva. Să nu le laşi să joace meciuri pentru un număr X de ani", a precizat Hansen, potrivit Aftenposten.

"Una dintre cele mai nedrepte decizii ale UEFA pe care am întâlnit-o. Dar nu trebuie să dăm vina rezultatului pe asta", a spus şi selecţionerul Lars Lagerback.

Articolul continuă după reclamă

"Regulile UEFA sunt discutabile, mă opun cu putere rasismului. Dar asta nu ne scuză cu nimic, trebuia să câştigăm oricum meciul şi nu am putut", a afirmat căpitanul norvegienilor, Stefan Johansen, conform Dagbladet.

"Regulile sunt aşa cum sunt şi România a profitat de ele. Dar nu cred că este o pedeapsă suficient de aspră pentru rasism. Mă enervează să vorbesc de asta, este absolut ridicol. S-a întâmplat ieri cu Anglia şi nu ar trebui să se întâmple. Ar trebuie să fie toleranţă zero pentru rasism în fotbal", a precizat el, pentru Aftenposten.

În schimb, Joshua King a fost mai rezervat în declaraţii cu privire la prezenţa copiilor pe Arena Naţională: "Bineînţeles, este mult mai interesant să joci cu oameni în tribune. Au fost mulţi copii şi au fost destul de activi. Când spui ceva rasist şi eşti pedepsit, ar trebui să respecţi acea pedeapsă. Dar nu mă plâng că li s-a permis să aibă 30.000 de copii în tribune", a spus King.

"Sunt de acord cu Perry, când ai de-a face cu rasimul pe teren trebuie pedepse dure. Dar îmi place să joc în faţa tribunelor pline şi cred că a fost interesant că au fost lăsaţi copiii", a spus Haitam Aleesami.

România a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, marţi, pe Arena Naţională, cu Norvegia, în etapa a VIII-a a Grupei H a preliminariilor Euro-2020. Puşcaş a ratat un penalti, în minutul 52. România rămâne pe locul al treilea al grupei.

Au marcat: Mitriţă '62 / Sorloth '90+2.

În minutul 51, Mitriţă l-a deschis pe Bancu în careul oaspeţilor, iar Berge l-a busculat pe jucătorul Universităţii Craiova. Arbitrul a dictat penalti. Puşcaş a executat lovitura de la 11, dar Jarstein a respins în corner, în minutul 52.

În minutul 64, Florin Andone a trimis balonul cu capul în bară.

La această partidă au asistat 29.854 de copii şi însoţitori ai acestora, după ce UEFA a sancţionat echipa României cu un meci cu porţile închise.

Sursa : news.ro

Tătăruşanu: Ar fi o dezamăgire să nu ne calificăm la campionatul european... Selecţionerul Spaniei, Robert Moreno, supărat că este criticat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26 de ani
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x