Antena Căutare

Australian Open 2018! Doar Irina Begu merge în turul secund după prima zi de la Melbourne! Niculescu, Buzărnescu și Copil, OUT!

Început nebun de sezon la Australian Open. Mai multe nume mari din tenisul feminin au fost eliminate încă din prima zi de la Melbourne. Tot azi, pe terenurile de la Melbourne au jucat și trei reprezentante ale României. Doar una a obținut calificarea în turul secund.

UPDATE: Wozniacki, prea solidă pentru revelația Mihael Buzărnescu
Noua senzație a tenisului feminin din România, Mihaela Buzărnescu, nu a reușit surpriza contra uneia dintre cele mai bune jucătoare din circuitul WTA. După 71 de minute de joc, daneza Caroline Wozniacki s-a impus cu 6-2, 6-3. Mihaela a resimțit oboseala acumulată la Hobart, însă și așa a reușit câteva puncte demne de o jucătoare de top 50.

După eliminările lui Niculescu, Buzărnescu și Copil, România mai are 3 reprezentate pe tabloul de simplu: Simona Halep, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea.

UPDATE: Marius Copil, nicio șansă cu mult mai puternicul Gilles Simon!
În urmă cu puțin timp s-a încheiat și meciul singurului român prezent pe tabloul masculin de simplu. Marius Copil, locul 92 WTA. În doar două ore, românul a fost expediat de francezul Gilles Simon, scor 5-7, 4-6, 3-6.

Locul 40 WTA, Irina Begu, a reușit o revenire de senzație în partida din primul tur de la Australian Open cu rusoaica Ekaterina Makarova (31 WTA) și s-a calificat în runda secundă. Într-un meci care a a durat peste 3 ore, Irina s-a impus cu 3-6, 6-4, 8-6.

Begu a a avut un început greu de meci, fiind condusă cu set și 4-0, însă, în stilu-i caracteistic, a jucat fantastic din acel moment. A câștigat 7 game-uri consecutive pentru 6-4 și 1-0 cu break în decisiv. Setul decisiv avea să fie un thriller. După break-ul Irinei, rusoaica a început să-și revină și a condus cu 4-1 și 5-2.

După o scurtă pauză cauzată de ploaie, Irina Begu revenit din nou și a obținut o victorie cu 8-6 în decisiv.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Din păcate, românca favorită din această noapte, Monica Niculescu, a pierdut în două seturi cu Mona Barthel, scor 4-6, 5-7. Niculescu era favorită clară pe hârtie, dat fiind faptul că până la acest duel, Barthel avea un bilanț dezastruos: în ultimele 15 meciuri pierduse de 13 ori.

Tot azi, după ora 10:00, Monica Buzărnescu joacă la Melbourne cu favorita 2, Caroline Wozniacki.

Primele meciuri de la Australian Open 2018 au adus în prim plan câteva bombe pe tabloul feminin. Două deținătoare de Grand Slam și o finalistă a unui turneu major au fost eliminate în că din turul inaugural.

Sloane Stephens, campioană surpriză la US Open în 2017, ultimul turneu de Mare Șlem al anului trecut, a fost eliminată încă din primul tur. Jucătoarea americană a fost învinsă în primul tur de chinezoaica Zhang, scor 6-2, 6-7, 2-6.

Cea mai mare surpriză s-a înregistrat însă în meciul V. Williams - B. Bencici. Americanca, finalistă în 2017 la Antipozi, a fost eliminată de elvețianca Belinda Bencic în primul tur de la Australian Open, scor 6-3, 7-5. O altă fostă finalistă din Australia, Dominika Cibulkova, a fost învinsă de Kaia Kanepi, 2-6, 2-6.

Australian Open 2018! Begu, Niculescu, Copil și Buzărnescu debutează azi la primul Grand Slam al anului. Programul compl... VIDEO: Scene halucinante în Franța! Sub ochii lui Tătărușanu, un arbitru a lovit un jucător în meciul Nantes - PSG...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x