Antena Căutare

Australian Open 2018: România atacă turul III cu trei jucătoare. Avancronicile meciurilor Halep - Bouchard, Cîrstea - Safarova și Ana Bogdan - Putintseva

După surpriza neplăcută de azi-dimineață, când Irina Begu a fost eliminată de mult mai slab cotata Petra Martic, România a mai rămas cu trei reprezentante pe tabloul de simplu de la Australian Open: Simona Halep, Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea.

Toate cele trei jucătoarea din România vor evolua în turul doi la Melbourne, joi, la ore diferite. Conform calculelor hârtiei, numai una dintre cele trei are prima șansă la calificare în turul III. Este vorba de Simona Halep, cea care întâlnește o jucătoare aflată pe o pantă descendentă a carierei. În schimb, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea pleacă din posturi de outsidere, însă așa s-a întâmplat și în turul inaugural.

Iată programul meciurilor celor trei românce calificate în turul II la Australian Open:

UPDATE: Ultimele vești despre starea de sănătate a Simonei:
Liderul WTA a suferit o accidentare destul de urâtă în meciul cu Aiava din turul I, iar fanii tenisului se întrebau dacă Simona mai poate juca în turul secund. În urmă cu puțin timp, Darren Cahill, antrenorul lui Halep, a venit cu o veste bună: Simona a efectuat un RMN, iar acesta nu a scos la iveală vreo ruptură de ligamente. Totuşi, liderul WTA are în continuare motive de îngrijorare: zona afectată este inflamată şi durerile persistă.

Articolul continuă după reclamă

Simona Halep (1 WTA) - Eugenie Bouchard (112 WTA)
Duelul dintre liderul mondial și fosta finalistă de la Wimbledon se va disputa joi, de la ora 10:00 (ora României). Întâlnirea este prima programată în sesiunea de seară pe Margaret Court Arena, aşa că sunt şanse extrem de mici ca ora de start să sufere modificări.

Simona Halep conduce cu 2-1 în duelurile directe cu Eugenie Bouchard (23 ani, 112 WTA), după succesele din 2014, în optimi la Indian Wells, cu 6-2, 1-6, 6-4, şi în în grupă la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 6-2, 6-3. Singura victorie a canadiencei a venit tot în 2014, în semifinale, la Wimbledon, cu 7-6 (5), 6-2. Cele două se pot întâlni din nou luna viitoare, la Cluj-Napoca, în Fed Cup, atunci când România întâlnește Canada.

Ana Bogdan (104 WTA) - Yulia Putintseva (54 WTA)
Ana, cea care a eliminat-o în turul I pe Kristina Mladenovici, este programată după ora 03:30 (ora României). Bogdan şi Putintseva (23 ani, 54 WTA) nu s-au confruntat până acum în circuitul profesionist.

Ana vine cu un moral excelent în acest meci. Ieri, în turul I, Ana Bogdan a învins-o cu 6-3, 6-3 pe Kristina Mladenovic, locul 11 WTA.

Sorana Cîrstea (36 WTA) - Lucie Safarova (29 WTA)
Meciul Soranei va începe după ora 04:00. Scorul întâlnirilor este de 4-1 în favoarea sportivei din Cehia. Sorana nu a mai învis-o pe finalista de la Roland Garros (2015) din 2008, de la US Open.

CEA MAI TRISTĂ ZI! Din Brazilia, vine știrea pe care nu voiam s-o auzim niciodată: Ronaldinho a spus adio fotbalului pro... FCSB dă lovitura începutului de an pe piața transferurilor. Gigi Becali a anunțat transferul lui Valerică Găman, un jucă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Nadia Comăneci, sărbătorită la Parlamentul European, la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii
Nadia Comăneci, sărbătorită la Parlamentul European, la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii
Covorul roșu de la Premiile Oscar 2026. Cele mai spectaculoase ținute alese de vedete
Covorul roșu de la Premiile Oscar 2026. Cele mai spectaculoase ținute alese de vedete Catine.ro
Emma Răducanu, despărțire profesională! Ce brand rival o va „îmbrăca” pe fosta campioană de la US Open
Emma Răducanu, despărțire profesională! Ce brand rival o va „îmbrăca” pe fosta campioană de la US Open
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară Narva”
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și viitoarea soacră
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste de post cu ciuperci în sos de roșii. Rețetă rapidă
Paste de post cu ciuperci în sos de roșii. Rețetă rapidă HelloTaste.ro
La câteva secunde de moarte: Gestul care i-a salvat viața lui Mojtaba Khamenei, în atacul care a lichidat întreaga conducere a Iranului
La câteva secunde de moarte: Gestul care i-a salvat viața lui Mojtaba Khamenei, în atacul care a lichidat... Antena3.ro
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea useit
Reacție alarmantă a lui Traian Băsescu: „Ar fi bine să ne gândim unde ne adăpostim familia!”
Reacție alarmantă a lui Traian Băsescu: „Ar fi bine să ne gândim unde ne adăpostim familia!” BZI
Bolojan se pregătește să dea, pentru a doua oară, foc Constituției. Legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat frizează trei decizii anterioare ale CCR
Bolojan se pregătește să dea, pentru a doua oară, foc Constituției. Legea interzicerii cumulului pensiei cu... Jurnalul
Zacuscă de post cu ardei copți: rețetă românească gustoasă, pentru borcane și pentru zilele aglomerate
Zacuscă de post cu ardei copți: rețetă românească gustoasă, pentru borcane și pentru zilele aglomerate Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Coşmarul facturilor de energie. Aproape 500.000 de români primesc lunar ajutor de la stat pentru plată
Coşmarul facturilor de energie. Aproape 500.000 de români primesc lunar ajutor de la stat pentru plată Observator
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
5 moduri de a încuraja relațiile de familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari UseIT
Salată de ouă fierte cu leurdă și brânză, pentru gustări delicioase de primăvară
Salată de ouă fierte cu leurdă și brânză, pentru gustări delicioase de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x