Antena Căutare

OFICIAL: Bayern a anunțat numele succesorului lui Jupp Heynckes pe banca tehnică. Niko Kovac, 3 ani la Munchen!

La puțin timp după ce a aflat faptul că va înfrunta pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor, Bayern Munchen a anunțat oficial numele succesorului lui Jupp Heynckes pe banca tehnică. Astfel, începând din sezonul 2018-2019, pentru 3 ani, Niko Kovac va antrena campioana Germaniei.

”Niko Kovac va fi noul antrenor al lui Bayern Munchen. Clubul nostru și Kovac au bătut palma pentru un contract pe trei ani, din 1 iulie 2018, până pe 30 iunie 2021. Niko a jucat pentru Bayern, cunoaște oamenii și structura clubului. Suntem convinși că e antrenorul perfect pentru viitorul acestei echipe”, a declarat Hasan Salihadmizic, directorul sportiv al nemţilor.

În vârstă de 46 de ani, Niko Kovac este născut la Berlin din părinţi croaţi şi este încă sub contract cu clubul Eintracht Frankfurt. Potrivit revistei Kicker, tehnicianul a comunicat clubului din Frankfurt joi decizia sa de a părăsi echipa la finalul stagiunii.

Fost internaţional croat, Kovac a evoluat de-a lungul carierei la Hertha Berlin, Leverkusen, Hamburg şi Salzburg. În Austria şi-a început şi cariera de antrenor, pentru ca apoi să pregătească naţionala U21 şi pe cea mare a Croaţiei.

Articolul continuă după reclamă

Kovac a condus Croația spre Cupa Mondială din 2014 şi a fost eliminat în faza grupelor, apoi a fost demis în 2015 ca urmare a unui start dezamăgitor al campaniei de calificare la EURO 2016, iar din 2016 se află pe banca lui Eintracht Frankfurt.

Astra Giurgiu - FCSB LIVE VIDEO ONLINE... Părăsit de soție, într-un scaun cu rotile, și ridicat de Dumnezeu, Mihai Neşu nu se lasă! Iar minunile există: fostul fo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O influenceriță a fost descalificată de la Maratonul Berlinului după ce a fost prinsă trișând. Ce a făcut în timpul cursei
O influenceriță a fost descalificată de la Maratonul Berlinului după ce a fost prinsă trișând. Ce a făcut în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Restricții de trafic, în weekend, pentru Maratonul București. Cum se va circula în Capitală pe 10 și 11 octombrie 2026
Restricții de trafic, în weekend, pentru Maratonul București. Cum se va circula în Capitală pe 10 și 11...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x