Antena Căutare

Dan Petrescu: În momentul ăsta nu puteam să găsim un meci mai complicat sau mai greu decât cel cu Mediaş

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Gaz Metan Mediaş, formaţie pe care clujenii o întâlnesc în etapa a XXIV-a, este cel mai dificil adversar dn Liga I în acest moment.

“În momentul ăsta nu puteam să găsim un meci mai complicat sau mai greu decât cel cu Mediaş. Pe teren propriu Mediaş are şi ajutorul fanilor, terenul are stil englezesc şi e clar că agresivitatea pe care o imprimă şi antrenorul la meciurile de acasă se vede. Este un meci capital pentru ei. Cred că în meciul ăsta se vor autodepăşi. Mai greu de atât în momentul ăsta nu puteam găsi. Sperăn să fie ori un egal ori o victorie. E clar că ne dorim victoria în primul rând, dar e important să nu pierzi. Cei de la Mediaş au nevoie neapărat de victorie. Cel mai greu program în ultimele trei meciuri e clar că îl are CFR, trebuie să fim foarte serioşi şi atenţi”, a spus Petrescu.

El a precizat că este bucuros că CFR Cluj şi-a asigurat locul în play-off, dar nu îl interesează cine va mai ajunge în această fază. “Vreau să meargă echipele care merită. Sper să facem cât mai multe puncte pentru că am pierdut multe”.

În ceea ce îi priveşte pe George Ţucudean şi Alexandru Chipciu, Petrescu a spus că ar fi vrut să îi treacă pe lista UEFA, dar nu a putut deoarece avea nevoie de completări pe alte posturi. “Am văzut o creştere în modul cum s-au pregătit şi Ţucudean şi Chipciu. Chipciu este într-o creştere evidentă. Am vrut să fac un meci amical, dar pe ce teren… Ne gândim să mergem undeva să găsim o bază sportivă ca să ne antrenăm, să găsim un teren încălzit. Mi-aş fi dorit să îi pun pe Chipciu şi pe Ţucudean pe lista UEFA, dar am făcut ce trebuie, nu ce am vrut”.

CFR Cluj va întâlni echipa Gaz Metan Mediaş, sâmbătă, în deplasare, de la ora 20.00, în etapa a XXIV-a a Ligii I.

Sursa : news.ro

Nicuşor Bancu: Sperăm ca Viitorul să nu facă o partidă foarte bună. Eu mi-am revenit, sunt foarte bine acum... Uhrin: Mai avem o mică şansă pentru play-off şi trebuie să luptăm...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x