Antena Căutare

”FCSB nu se refuză” a rămas istorie! Vedetele momentului din fotbalul românesc îi închid ușa în nas lui Becali! Top 5 jucători români care au spus ”NU” roș-albaștrilor!

Odinioară, în Liga 1 erau vremuri în care Gigi Becali putea cumpăra pe oricine, de oriunde. De la Craiova la București și de la Timișoara la Constanța, totul îi era accesibil patronului Stelei/FCSB. Între timp, unele ”tarabe” s-au închis, iar Becali și-a cumpărat cuie pentru poftele sale.

Foarte recent, mai precis cu câteva ore în urmă, Gigi Becali a declarat că este interesat de Alexandru Băluță (24 de ani), fotbalistul numărul 1 al celor de la ”U” Craiova, cea mai frumoasă echipă a Ligii 1. Milioane de Euro oferite de șeful FCSB au fost refuzate categoric de mândria oltenilor, cei care au fost fermi: ”Becali să viseze!” Președintele Universității, Marcel Popescu, a fost cel care a pus lacătul pe transferul lui Băluță.

Din moment ce te lovești de refuzul jucătorului, atunci înseamnă că plătești 3 milioane de euro degeaba. Băluță mai are o clauză morală, pe care o au majoritatea jucătorilor de la Craiova. Să-l lăsăm pe Gigi să viseze! Faptul că vrea la FCSB jucători de la Craiova este problema dânsului. Mulți se uită la vitrină, dar rămân cu dorința", a declarat oficialul oltenilor.

Nu e prima oară când Becali încearcă să-l atragă pe Băluță la FCSB. În august, vedeta Craiovei a fost ademenită din nou, însă și-a asigurat fanii că nu va trăda.

”Vreau să spun că suporterii trebuie să stea liniștiți, gândul meu este la Craiova. Sunt căpitanul echipei, ma mândresc cu asta. Mă mândresc că sunt oltean, vreau să se lase deoparte ce a apărut acum, ma concentrez pe ce am de făcut la Craiova, vreau să realizez cu colegii obiectivul de a ridica un trofeu, apoi să ma gândesc la un transfer, dar afară", a spus Băluță într-un interviu acordat site-ului clubului.

Băluță se înscrie pe o listă destul de lungă a jucătorilor care au fost refuzați de Gigi Becali în trecut nu prea îndepărtat.

În ianuarie 2017, într-o perioadă în care încă evolua la Viitorul, Răzvan Marin declara clar că nu vrea să audă de un transfer la FCSB, întrucât un club din Europa e mult mai atractiv. Și așa a fost. Jucătorul a ”driblat” FCSB-ul și a ajuns la Standard.

”O ofertă de la FCSB nu este tentantă. M-am apucat de fotbal pentru a ajunge la un club mare european”, spunea fiul lui Petre Marin.

La începutul lui 2016, Gigi Becali și patronul Craiovei, Mihai Rotaru se înțeleseseră pentru transferul atacantului de 19 ani, Andrei Ivan, Craiova urmând să primească peste două milioane de euro. Deși presa vuia atunci și anunța mutarea, Andrei Ivan a refuzat în ultimul moment propunerea roș-albaștrilor: ”Nu merg la Steaua! Eu vreau să joc în străinătate, ăsta e visul meu. Dacă nu se va realiza nimic în acest sens, o să rămân la Craiova alături de colegii mei. Chiar nu știu nimic despre negocierile dintre domnul Becali și domnul Rotaru"

În primăvara anului trecut, înainte de a pleca în Turcia la Karabukspor, Valerică Găman a fost cu un pas în curtea FCSB-ului. În ultimul moment, acesta a refuzat oferta lui Gigi Becali. Banii turcilor se pare că au făcut diferența atunci.

Un alt jucător de națională care a fost aproape de Steaua, așa cum încă se numea echipa lui Becali în 2012, a fost Alex Maxim. La acea vreme, Steaua făcea o ofertă foarte bună pentru transferul internaționalului român de la Pandurii Târgu Jiu, respectiv 500.000 de euro + jucătorii Mihai Răduţ, Răzvan Stanca, Adi Rocha și 20% dintr-un viitor transfer.

Deși Steaua i-a oferit un contract de 8.000 de euro pe lună, față de 2.500 de euro pe lună cât avea la Pandurii, Alexandru Maxim a refuzat oferta. În final a făcut alegerea perfectă, întrucât jucătorul avea să ajungă la VfB Stuttgart.

Înainte de a veni Benzar la FCSB, echipa roș-albastră stătea doar în Gabi Enache. Conștient de pericol, Gigi Becali dorea să betoneze şi partea dreaptă a defensivei Stelei şi a încercat în ianuarie 2017 să-l ia pe Alexandru Măţel de la Dinamo Zagreb.

Fostul fundaş al Astrei l-a refuzat pe patronul Stelei spunînd că vrea să rămână la campioana Croaţiei, alături de care a evoluat în grupele Ligii Campionilor:

"A fost interes, dar mi-e foarte greu să plec de aici. Mi-e foarte bine în momentul de faţă, aici mă simt apreciat şi mi-e foarte greu să ajung acum înapoi în România. Nu cred că e un pas înapoi să vii la Steaua, dar mă simt foarte bine aici şi îmi doresc să continui aici", a spus la acea vreme Măţel.

Băluță la FCSB ? Gigi Becali a primit răspunsul final la oferta de 2 milioane de Euro făcută pentru starul oltenilor... Povestea de viață impresionantă a unei mari campioane! Marion Bartoli, drumul de la ”în orice moment pot muri” la ”voi r...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x